AUDIO / O legendă uitată, ILSA Timișoara | Episodul 3 – Declinul lin
Titlul cucerit de poloiștii de la ILSA în 1951, al șaselea consecutiv, avea să rămână și ultimul din palmaresul textiliștilor de pe Bega. Centrele din Banat și Ardeal au fost reduse la tăcere prin dezvoltarea cluburilor departamentale din București, CCA și Dinamo, care au început să racoleze „crema” poloiștilor din țară, oferind condiții cu care niciunul dintre cluburile din provincie nu putea concura. Cum precizam și în episodul trecut, în 1952, CCA București a obținut primul ei titlu cu foștii ilsiști Novak, Hoszpodar și Toto Balint – ultimul în calitate de antrenor. Iar primul triumf al lui Dinamo a venit în 1957, având la timonă o altă fostă glorie a timișorenilor, Imre Freund. De altfel, între 1952 și 1984 inclusiv, toate titlurile naționale la polo au ajuns în București, alternanța CCA-Dinamo fiind întreruptă în numai trei rânduri de Rapid.
ILSA Timișoara, în 1968, într-o deplasare la Pancevo
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Adalbert Stănescu, G. Bohm, R. Băncilă, Ramis, C. Reuter, Goldstein, Brătianu, Adler, Reuter, Lina, Bernstein, P. Ladanyi, Iancu, Niculescu
Rândul de jos: Ganoczi, Toth-Somoray, Papa, Roth, Manolescu, Kovacs, Weiszpecher
Foto: arhiva personală Toth-Somoray Petru
Articol de Gabriel Toth, 21 ianuarie 2023, 14:58
ILSA Timișoara, în 1968, într-o deplasare la Pancevo
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Adalbert Stănescu, G. Bohm, R. Băncilă, Ramis, C. Reuter, Goldstein, Brătianu, Adler, Reuter, Lina, Bernstein, P. Ladanyi, Iancu, Niculescu
Rândul de jos: Ganoczi, Toth-Somoray, Papa, Roth, Manolescu, Kovacs, Weiszpecher
Foto: arhiva personală Toth-Somoray Petru
O ultimă tresărire de orgoliu a poloului timișorean s-a consemnat în 1953, când Flamura Roșie Industria Lânii a încheiat întrecerea pe locul 2, la o distanță totuși considerabilă de campioana CCA. Apoi a urmat regresul… locul 5, locul 7, din nou locul 7 și o primă retrogradare în eșalonul secund, în 1957. Până spre mijlocul anilor 80, s-a consemnat o pendulare continuă între prima și a doua divizie, deși exista în continuare o oarecare emulație pentru înot și polo în curtea fabricii ILSA. De pildă, Ladislau Koszta a participat la Jocurile Olimpice din 1968 în calitate de sportiv legitimat la clubul textilist, el fiind multiplu campion național la 100 și 200 de metri bras între 1966 și 1970. Chiar și așa, regresul față de perioada 1945-1955 a fost vizibil. Cauzele sunt multiple. Principala problemă – baza materială, infrastructura – dacă vreți. Dacă în țară au început să se construiască piscine olimpice acoperite, Timișoara rămânea la natația de ștrand, neavând decât un singur bazin închis, cel de la Băile Neptun, mult prea mic fie și pentru antrenamente. Visul ilsiștilor încă din anii 40, de a avea un bazin propriu acoperit, s-a materializat în 1970, când vechea piscină, inaugurată în 1931, a fost încojurată de o construcție cu acoperiș, tribune și vestiare. Din păcate, acoperirea bazinului n-a reaprins flacăra performanței: ventilația era precară, apa era de multe ori rece nu doar în bazin, ci și la dușuri. Un sistem nou de încălzire s-a montat în 1985, dar acesta avea să rămână nefolosit din cauza crizei de combustibil din acele vremuri. În plus, condițiile și facilitățile oferite sportivilor s-au diminuat tot mai mult. În anii 70, de pildă, echipa era formată în cea mai mare parte din angajați ai întreprinderii, care nu beneficiau de scoaterea din producție, ci primeau permisii atunci când aveau de făcut deplasări. Așadar, de la menghină ori strung se trecea direct în bazin, pentru antrenament și meci.
Chiar dacă nivelul de performanță a scăzut, în anii 50 și 60 la Timișoara exista o activitate ferventă în polo. Secții de profil înscrise în campionatele naționale au avut, pe lângă ILSA, și cluburile Progresul, CFR, Știința și Voința. Toate aveau și centre de juniori, așa încât baza de selecție era destul de vastă. La Industria Lânii, rolul de antrenor a fost preluat de fostul mare jucător Adalbert Stănescu, iar sub comanda sa s-au remarcat, până în 1960, nume precum Moga, Laszlo Kelemen, Jozsef Papa (sau Csopi, cum era cunoscut), Andrei Molnar, Dinu Selegianu sau Laszlo Lina. Anii 60 au fost marcați de generația lui Alexandru Cinteanu, Erno Bernstein, Andrei „Drishi” Roth, Peter Goldstein, frații Ladanyi, frații Bohm sau Radu Băncilă – viitorul decan al Facultății de Construcții din Timișoara. Iar anii 70 s-au remarcat portarul Laci Weiszpecher (poreclit Csocsos), Sandu Deac, Norman Toth, Konyves Pal, Caius Solovan – viitor șef al clinicii de dermatologie din Timișoara sau Petru Toth-Somoray – cu voia dumneavoastră, tatăl subsemnatului.
Din 1973, rolul de antrenor a fost preluat de Alexandru Cinteanu, însă acest parcurs de tip ABBA a continuat și în anii următori. Aspectul pozitiv a fost legarea unor colaborări cu cluburi din străinătate – desigur, toate din lagărul sovietic – cu amicale internaționale fie acasă, fie în deplasare. Printre adversarii tradiționali ai ILSA-ei au fost, în acei ani, BVSC Budapesta, Sigurnost Pancevo sau Anilana Lodz. O renaștere a poloului timișorean s-a produs în anii 1982-1983, când prin racolarea unor nume importante din București și Oradea, alături de o extinsă campanie de selecție în școlile din oraș, s-a sperat la reîntoarcerea vremurilor de glorie în bazinul de pe Take Ionescu. Despre ILSA anilor 80, în episodul următor.
În continuare, puteți asculta al treilea episod al serialului dedicat echipei de polo ILSA, realizat de Gabriel Toth, și difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio:
Episoade anterioare
