Categorii: BaschetSport

AUDIO / Patru victorii consecutive pentru Leii din Banat

O serie de patru victorii pentru BC Timișoara părea în urmă cu două luni la fel de improbabilă precum candidatura unui lider Isis la premiul Nobel pentru pace. Începutul lui 2016 aducea numai vești proaste: Kentwan Smith nu se mai întorcea de peste Ocean, Vujadin Subotic se transfera la Inter Bratislava, Petrișor și Jelenic părăseau corabia, finanțarea era incertă, iar Dalibor Djapa amenința și el cu plecarea.

Până la urmă, pivotul a rămas, Timișoara a mai adus un baschetbalist de calitate, Mladen Jeremic, situația financiară a devenit stabilă, iar rezultatele s-au văzut pe tabele.

Astăzi, BC Timișoara a învins BCMU Pitești, 86-79, teoretic principala contracandidată la evitarea retrogradării și a trecut la două puncte în fața argeșenilor. Antrenorul bănățenilor, Nenad Mandic.

Practic, BCT și-a acontat succesul din primul sfert, câștigat la 13 puncte diferență. A fost chiar 32-17, la începutul perioadei a doua de joc. Piteștenii s-au apropiat la trei puncte în ultimele trei minute, dar nu au mai avut multe șanse de a întoarce rezultatul, iar tehnicianul Andjelko Mandic era exasperat.

Bănățenii au marcat 15 coșuri de trei puncte, cu câte patru în conturile lui Jeremic și Djapa. Surpriza plăcută a fost Zoran Milencovici, autor și el a trei trițe.

Principali realizatori de cele două părți: Jeremic 24 puncte, 5 pase decisive, Djapa 19 puncte, 6 recuperări, pentru Timișoara, Diggs 19 puncte, 4 pase decisive, pentru Pitești.

În celelalte două partide din grupa locurilor 7-12:

Gaz M Mediaș – Phoenix Galați 79-85

și surpriza Energia Tg Jiu- Dinamo 84-79. Așadar, toate cele trei echipe învinse ieri s-au oprit la 79 de puncte, dar important e că au mai rămas doar cinci etape din grupalocurilor 7-12, rundele care vor decide numele celei de-a doua retrogradate.

Articole asemănătoare

România bate Finlanda, revenind de la 0-2

Naţionala masculină de volei a României a învins dramatic formaţia Finlandei, cu scorul de 3-2…

23 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

3 ore ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

11 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

11 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

11 ore ago

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”

De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri,…

11 ore ago