Categorii: HandbalSport

AUDIO / Pero Milosevic, emoționat pe Bega: „Timișoara este a doua mea casă”

Tehnicianul muntenegrean Pero Milosevic s-a întors duminică la Timișoara. De această dată, în calitate de adversar, la cârma echipei ACS HC Buzău. Pe parchet, au fost 60 de minute intense, Poli și Buzăul terminând la egalitate, 27-27.

La finalul partidei, Pero Milosevic nu a ascuns că a avut emoții la revenirea în sala din Timișoara, la aproape doi ani de la despărțirea sa de Poli.

„Încă am emoții când mă întorc în această sală. Este normal, am antrenat aici cinci ani și jumătate. Timișoara este a doua mea casă”, a declarat actualul antrenor al Buzăului.

Pero Milosevic a preluat-o pe SCM Politehnica în februarie 2015 și a condus-o, neîntrerupt, până în vara anului 2020. De numele muntenegreanului se leagă câștigarea Cupei României în 2019 (primul trofeu major pentru handbalul masculin timișorean, după titlul câștigat de Poli în 1991) și medalia de bronz de la finele ediției 2015-2016, care i-a permis grupării alb-violete să revină după o absență de aproape un deceniu în cupele europene.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

7 minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

o oră ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago