Categorii: BaschetSport

AUDIO / Una caldă, alta rece în eurocupe: SCM Timișoara câștigă detașat, CSM Oradea pierde dramatic

Echipele de baschet masculin din vestul țării au disputat astăzi primele jocuri din grupele cupelor continentale. În FIBA Europe Cup, CSM Oradea a cedat acasă în fața campioanei Slovaciei, Patrioti Levice, scor 91-93. În schimb, SCM Timișoara a pornit cu dreptul în noua ediție din Alpe Adria Cup, reușind să se impună clar în fața croaților de la KK Dubrava, 87-69.

În Oradea Arena, elevii lui Cristian Achim au controlat prima jumătate a meciului. A fost 28-25 pentru bihoreni după primul sfert și 51-46 la pauza mare. Campioana Slovaciei a întors însă cursul jocului, profitând de un sfert 3 modest făcut de orădeni și încheiat cu un parțial de 19-33. De la 70-79 la intrarea în ultima pătrime, gazdele au încercat să revină și chiar s-au apropiat la un punct pe tabelă în secvențele finale. Cu patru secunde înainte de ultima sirenă, s-a dictat fault pentru oaspeți, care au transformat doar una din cele două „libere”, dar favoriții publicului nu au mai putut duce la bun sfârșit atacul în cele trei secunde rămase.

În ciuda eșecului, CSM Oradea a dat MVP-ul partidei, prin Erick Neal, care a totalizat 30 de puncte, 7 assist-uri și 4 recuperări. El a fost urmat de Pearson – 12, Freeman și Baciu – câte 10. De la oaspeți, cel mai bun realizator a fost Severi Kaukiainen, care a și încheiat în „double-double” – 20 de puncte și 10 pase decisive.

În sala „Constantin Jude”, SCM Timișoara nu a avut emoții în fața croaților de la KK Dubrava. Trupa lui Dragan Petricevic a început în forță întâlnirea și conducea cu 22-10 după primul sfert, mărindu-și apoi distanța până la pauza mare, 46-33. După un start mai bun de sfert 3 al oaspeților, „Leii din Banat” au revenit în controlul jocului și au continuat să-și mărească ecartul. În ultimul sfert s-a intrat cu 70-55, iar ultima sirenă a consemnat un avantaj de 18 puncte pentru alb-violeți, 87-69.

Principalii marcatori ai Timișoarei în jocul de astăzi au fost Luka Mitrovic – 15 puncte, Tyreek Scott-Grayson – 14 și Nikola Gajic – 13. De la croați s-a remarcat Toni Rocak – 22 de puncte.

La final, antrenorul bănățenilor, Dragan Petricevic, a apreciat că victoria a fost mai grea decât o arată scorul final și a explicat cum s-a făcut diferența:

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

o oră ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

2 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

3 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

5 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

13 ore ago