Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Audio / Universitatea este abonată la turneele de promovare

Audio / Universitatea este abonată la turneele de promovare

Articol de Tiberiu Atanasoae, 11 mai 2016, 07:09

Din 2010, echipa timișoreană este o prezență constantă la turneele de promovare, reușind să își câștige dreptul de a evolua în elită în două rânduri, de fiecare dată la Galați, în 2011 și 2013. Acum însă este pentru prima oară când trupa de pe Bega participă la acest baraj după trecerea clubului la Universitatea de Vest din Timișoara. O altă premieră este cea a ipostazei de antrenor-jucător pentru Sorin Schiesz, în timp ce ”Grădi” este director tehnic onorific.

Putem spune că lucrurile s-au schimbat în bine față de ultimele sezoane. Jucătorii beneficiază de îndrumarea preparatorului fizic Tiberiu Puta, iar sprijinul conducerii – măcar moral – este sesizabil chiar și la ședințele de pregătire. Președintele secției de volei, Nadir Haş, a fost prezent la antrenamentul de aseară, ultimul înaintea plecării. Lucru întâlnit de la foarte rar spre deloc, în perioada în care de destinele clubului (nu) se ocupa Mircea Chiș.

Voliebaliştii timişoreni primesc ultimele detalii despre turneu de la preparatorul Tiberiu Puta, directorul-tehnic onorific, Sorin Grădinaru şi preşedintele secţiei de volei, Nadir Haş

Voleibaliştii timişoreni primesc ultimele detalii despre turneul de promovare de la preparatorul fizic Tiberiu Puta, directorul-tehnic onorific, Sorin Grădinaru şi preşedintele secţiei de volei, Nadir Haş

Avem abonament la aceste turnee de promovare

Turneul începe vineri, dar distanța de 600 de kilometri i-a determinat pe bănățeni să plece de astăzi spre Bacău. În absența coordonatorului principal Dragoș Unguraș și a centrului Albert Balint, 12 jucători au fost incluși de Sorin Schiesz în lotul pentru baraj. Directorul-tehnic onorific Sorin Grădinar, anunță că lupta pentru al doilea loc ce oferă promovarea se va da între Universitatea și Steaua.

Este un turneu care se anunță dificil, în primul rând prin prisma distanței care ne separă de orașul de disputare și evident a celor două competitoare din seria Est, respectiv Știința Bacău și Steaua. Calculele hârtiei ne oferă a treia șansă, dar nu mergem să facem simplă figurație. Depinde foarte mult de tragerea la sorți și consider că bătaia pentru al doilea loc promovabil va fi între noi și Steaua. – Sorin Grădinaru

Sorin Grădinaru a dezvăluit și strategia echipei în lipsa coordonatorului Dragoș Unguraș. Lucian Bădiceanu este singurul ridicător care face deplasarea, iar ca soluție secundară va fi preferat extrema Robert Vârlan, folosit pe postul de coordonator în câteva jocuri din campionatul de ”Juniori”. Conducerea clubului își dorește promovarea, dar este deja trasat un plan și pentru sezonul viitor al Diviziei A2 Vest.

Sorin Schiesz a fost căpitanul echipei la ultimele trei turnee de promovare (2015, 2014, 2013), iar acum își va conduce colegii în premieră din calitatea de antrenor-jucător și este mulțumit de modul în care a decurs perioada de pregătirea. Unul dintre atuurile bănățenilor este experiența acumulată la aceste baraje în ultimii șase ani. Schiesz este încrezător că Lucian Bădiceanu va suplini cu brio absența lui Dragoș Unguraș.

Noi nu avem presiune și asta ar trebui să fie un atu. – Sorin Schiesz

Programul partidelor la acest turneu de promovare va fi stabilit la ședința tehnică, programată mâine seară.

Statistica timişorenilor la ultimele turnee de promovare
2015, Ploieşti – locul III
2014, Caransebeş – locul IV
2013, Galaţi – locul II – echipa nu s-a înscris în Divizia A1(!)
2012 – N/A, echipa a evoluat în divizia A1 în sezonul 2011-2012
2011, Galaţi – locul II – echipa s-a înscris în Divizia A1
2010, Botoşani – locul IV

Pariorii de la CSM Olimpia Satu Mare, suspendați după retrogradarea din Liga a II-a
Sport marți, 12 mai 2026, 08:33

Pariorii de la CSM Olimpia Satu Mare, suspendați după retrogradarea din Liga a II-a

Patru fotbaliști de la retrogradata CSM Olimpia Satu Mare au primit suspendări de câte două luni din partea Comisiei de Disciplină a FRF. Marius...

Pariorii de la CSM Olimpia Satu Mare, suspendați după retrogradarea din Liga a II-a
Chivu, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin
Sport marți, 12 mai 2026, 08:20

Chivu, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin

Cristian Chivu a fost desemnat cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Consilierii județeni au aprobat proiectul ieri, în regim de...

Chivu, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin
SCM Politehnica Timișoara, pas cu dreptul în confruntarea cu Steaua
Sport luni, 11 mai 2026, 20:47

SCM Politehnica Timișoara, pas cu dreptul în confruntarea cu Steaua

În grupa 9-12 din Liga Națională de baschet masculin, SCM Politehnica Timișoara a învins Steaua București în prima confruntare a seriei. A...

SCM Politehnica Timișoara, pas cu dreptul în confruntarea cu Steaua
Autobergamo conduce la pauză, dar pleacă învinsă de la Târgu Mureș
Sport luni, 11 mai 2026, 18:38

Autobergamo conduce la pauză, dar pleacă învinsă de la Târgu Mureș

În penultima etapă a play-off-ului Ligii I de fotbal în sală, Autobergamo Deva a suferit o înfrângere grea, pe terenul lui CSM Târgu Mureș....

Autobergamo conduce la pauză, dar pleacă învinsă de la Târgu Mureș
Sport luni, 11 mai 2026, 12:33

UTA încheie lunea viitoare sezonul

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi programul etapei a 9-a din play-off și play-out. În grupa inferioară, este ultima etapă din...

UTA încheie lunea viitoare sezonul
Sport luni, 11 mai 2026, 12:01

AUDIO / REȘIȚA 100: Aurel Beldeanu: „Au fost patru ani lumină la Reșița!”

Mijlocașul consacrat la Craiova Maxima, Aurel Beldeanu, s-a lansat cu adevărat în fotbalul românesc îmbrăcând tricoul celor de la CSM Reșița...

AUDIO / REȘIȚA 100: Aurel Beldeanu: „Au fost patru ani lumină la Reșița!”
Sport luni, 11 mai 2026, 08:53

AUDIO / CSC Dumbrăvița, fără gol primit pe teren propriu în 2026

CSC Dumbrăvița și-a asigurat menținerea în Liga a II-a de fotbal, unde va începe al cincilea sezon consecutiv. Alb-verzii au fost mult mai...

AUDIO / CSC Dumbrăvița, fără gol primit pe teren propriu în 2026
Sport duminică, 10 mai 2026, 21:14

Oradea a început semifinala cu o victorie / AUDIO

Oradea Arena a găzduit primul meci al semifinalei CSM Oradea – Dinamo, din Liga Națională de baschet. Disputa are loc după sistemul „trei...

Oradea a început semifinala cu o victorie / AUDIO