Categorii: FotbalSportUTA 75

AUDIO | UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (II)

Serialul nostru de șase episoade continuă cu povestea jucătorului poate cel mai emblematic al grupării arădene. Iosif Petschovski a cucerit trei titluri naționale și o Cupă a României în tricoul roș-alb al ITA-ei și are statuie în fața stadionului din Arad.

Petschovschi s-a născut la Timișoara, în iunie 1921, și a jucat la  Chinezul, CA  Oradea și CA Cluj, înainte de a ajunge la UTA, adus chiar de baronul Francisc Neuman, decis să construiască o echipă puternică la Arad. A fost liderul formației care a câștigat titlurile naționale din 1947, 1948 și 1950 și Cupa României din 48, singurul an când ITA a făcut eventul.

A jucat în două perioade pentru trupa din Arad – 1946-1951 și 1955-1961, între ele evoluând la CCA București, cu care a fost campion național în ’52 și ’53.

Christos Metskas, fostul său coechipier de la ITA, spune că este cel mai mare fotbalist român din toate timpurile:

Petschovschi a evoluat de trei ori pentru naționala Ungariei, la începutul anilor ’40, când era legitimat la CA Oradea, și  de 32 de ori sub tricolorul românesc, între 1945 și 1958, cu 11 goluri marcate. Pentru roș-albi a înscris 53 de goluri în 174 de meciuri oficiale.

De asemenea, a marcat primul gol pe stadionul ITA, în meciul amical dintre gruparea arădeană și Ciocanul București, la 1 septembrie 1946. A fost 1-0 pentru ITA, cugolul înscris de Petschovschi în repriza a doua.

S-a stins repede, la 47 de ani, pe 6 octombrie 1968 într-o zi de meci, o zi mohorâtă. Peste 10.000 de oameni asistau la meciul dintre UTA și Politehnica Iași, când la stația de amplificare s-a auzit mesajul: „A murit Iosif Petschovschi”. 

Citiți și episodul despre baronul Francisc Neuman, la acest link: UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (I)

 

 

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

42 de minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

9 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

9 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

10 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

10 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

10 ore ago