AUDIO | UTA 75, șase povești despre sextupla campioană națională (III)

Episodul al treilea al serialului „UTA 75” deschide vitrina cu trofee a clubului arădean: roș-albii au câștigat toate cele opt trofee din palmares în primul sfert de veac de existență. Primul titlu a fost obținut la chiar prima participare în campionat, în 1947, când formația se numea ITA, completat de cel din 48. 

Următoarele două campionate au venit și ele repede, în 50 și 54, iar o după o pauză de 15 ani, în care a luptat deseori pentru evitarea retrogradării, UTA a realizat o nouă „dublă”, fiind cea mai bună din România în 1969 și 1970. Pe lângă cele șase titluri de campioană, alb-roșii au cucerit în două rânduri Cupa României, în 48 și 53.

La primul titlu, ITA a ocupat locul I, cu 11 puncte avans față de Carmen București. Ludovic Bonyhadi a fost golgeterul arădenilor, cu 26 de goluri, într-o echipă din care făcea parte și jucătorul poate cel mai emblematic al Aradului, Iosif Petschovsky. Echipa a avut trei antrenori de-a lungul celor 26 de etape de campionat: Zoltan Opata (etapele I – XIII), Zoltan Blum (XIV – XIX) și Gustav Juhasz (XX – XXVI).

Bonyhadi avea să marcheze de 49 de ori la al doilea titlul, când ITA a terminat campionatul cu un golaveraj uimitor, la capătul celor 30 de etape: 129-31. Echipa antrenată de Petre Steinbach a devansat CFR Timișoara cu 5 puncte în clasamentul final.

Titlul cu numărul trei, cel din 1950 a fost câștigat la mustață: Flamura Roșie, denumirea pe care comuniștii o atașaseră clasicului „ITA”și Locomotiva București au cumulat câte 28 de puncte, însă arădenii – antrenați de Francisc Dvorzsak și cu jucători precum Farmati, Reinhardt și Petschovschi  – au avut șase reușite în plus la golaveraj.

În 1954, lupta s-a dat în trei: arădenii au terminat cu 35 de puncte, urmați de bucureștenele CCA, cu 34, și Dinamo, cu 33 de puncte. Singurul supraviețuitor al acelei generații este Jozsef Szakacs, practic un junior la acea vreme în trupa pregătită de Coloman Braun. Șapte meciuri a jucat Szakacs în acel sezon 1954, când campionatul s-a disputat după sistemul primăvată-toamnă:

Despre titlul din 1969, Ioan Chirilă scria că este „o mare surpriză în disputa cu cel puțin trei sau patru favoriți”. UTA, cu Flavius Domide, Ladislau Brosovszky, Mircea Axente și „veteranul” Iosif Lereter, transferat de la Timișoara, a devansat tripleta bucureșteană Dinamo, Rapid, Steaua.

Deși campioană, UTA nu a fost favorită nici sezonul următor, mai ales după ce a încasat un 8-0, de la Legia Varșovia, în Cupa Campionilor Europeni. În sprintul final, cu Rapid București, UTA a adunat două puncte în plus și a devenit campioană pentru a șasea oară, în acel 1970. Cu un Otto Dembrovschi marcând de 15 ori în 15 meciuri, cu Bakos, Pozsonyi și valorosul portar Gornea, Aradul fotbalistic avea un nou motiv de sărbătoare.

Nicolae Dumitrescu s-a aflat pe banca roș-albilor la aceste două triumfuri, iar Gavrilă Birău își amintește cât de dur era antrenorul și cum încerca secundul său, Ion Reinhardt, să mai îndulcească situația:

Nicolae „Coco” Dumitrescu a fost jucător la primele patru titluri și antrenorul principal la celelalte două și a condus echipa la „dubla” faimoasă cu Feyenoord Roterdam, din septembrie 1970, când UTA a eliminat campioana inter-continentală:

Două Cupe ale României au ridicatarădeniideasupracapului, ambeleînurmaunor finale disputate la București: 3-2, cu CFR Timișoara, în 1948, singuraediție cu event pentru Arad, și 1-0, cu CCA, în 1953, grație golului marcat în minutul 112, de Gheorghe Vaczi.

Ultima jumătate de veac nu a mai adus trofee pentru clubul inventat de Francisc Neuman. Doar un titlu de vicecampioană, în 1972, dar și cinci retrogradări în divizia secundă, cu începere din 1979, și o fuziune cu Liberty Salonta, în 2006. Ultima apariție a UTA-ei în divizia primă a fost în sezonul 2007/2008.