Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Audio / UTA şi Grosics Akedemia au dat-o la pace. Nagy: „Îmi doresc un număr 10”

Audio / UTA şi Grosics Akedemia au dat-o la pace. Nagy: „Îmi doresc un număr 10”

Articol de Tiberiu Atanasoae, 18 iulie 2015, 17:42

Formaţia din Szeged a întors vizita „alb-roşiilor” de săptămâna trecută, când UTA Bătrâna Doamnă s-a impus cu 1-0, în ţara vecină. Canicula a contribuit la ritmul jocului de astăzi, astfel că în prima repriză nu am consemnat nici un gol. Cea mai mare ocazie a fost trecută în contul atacantului Ionuţ Radu, care a trimis minge în bară, după un corner.

Hazi, a deschis scorul pentru Grosics, în minutul 56, graţie unui şut frumos, de la 16 metri. La faza imediat următoare, Curtuiuş a fost faultat în careul advers, iar arbitrul a dictat penalty. Ciprian Rus a executat şi a stabilit scorul final al partidei, 1-1. Până la final cele două echipe au mai trimis, fiecare câte o dată, balonul în bară: Meszaros, de la oaspeţi, şi Curtuiuş, pentru UTA.

Formulele de joc utilizate de antrenorul arădenilor, Roland Nagy:

Repriza I: Miron – Manea, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase, Z. Radu – Hlistei – I. Radu
Repriza a II-a: Szekely – Polgar, Filaret, Blănaru, Vlad – Dobrean, Jorza – Man, Rus, Petre – Curtuiuș

Roland Nagy a precizat, la final, că nu este mulţumit de rezultat, dar înţelege că jucătorii săi vin după o perioadă de acumulări fizice.

Un rezultat caere nu ne convine, ne-am dorit tot timpul să câştigăm. Venim după o perioadă de acumulări şi de la o temperatură mult mai scăzută. E un grad de obosoeală. Adversarii noştri, din punct de vedere al prospeţimii, sunt mult mai avansaţi ca noi. În stadiul în care suntem, consider că s-a muncit şi logic că, din punct de vedere al jocului, sunt lipsuri, sunt şi mulţi jucători noi, dar avem timpul necesar să reglăm aspectele de joc – Roland Nagy

După venirea lui Polgar, lista de achiziţii este aproape închisă, dar Roland Nagy speră să mai aducă un jucător care se găseşte foarte greu în ţară, un „număr 10”.

Am avut un nucleu foarte mare de jucători tineri, foarte interesanţi, cu calităţi. Am intenţionat să aducem pe cineva în zona lui Polgar, acolo unde nu am avut o dublură pe măsură. Ne dorim în zona mediană un jucător, acel număr 10, un mijlocaş de legătură care să aiba valoare, personalitate şi dorinţa de a creşte cu această echipă – Roland Nagy

Utiştii vor relua luni pregtirile, iar următorul amical va fi peste şapte zile, când pe arena „Motorul” va poposi vicecampioana judeţului Timiş, Ripensia Timişoara.

Foto: arq.ro

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
Fotbal joi, 22 octombrie 2026, 12:11

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița

O singură vestică va juca sâmbătă, la ora obișnuită, 11.00, în etapa a 11-a din Liga a II-a de fotbal. CSC Dumbrăvița se deplasează pe...

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
Fotbal joi, 22 octombrie 2026, 11:50

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari

În etapa a 13-a a Superligii de fotbal, Corvinul Hunedoara va fi gazdă pentru „U” Cluj. Partida va avea loc mâine, de la ora 21.00, pe...

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Fotbal miercuri, 21 octombrie 2026, 10:29

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante

Meciul este programat mâine (joi) de la ora 16:00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Antrenorul orădenilor, Erik Lincar, anticipează un meci...

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 17:36

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO

Etapa a zecea din liga secundă se încheie de astăzi, cu duelul ASA Târgu Mureş – Chindia Târgovişte, programat la această oră....

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 16:58

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC

Dumitru „Bebe” Mitu scoate la licitație cele două tricouri primite după ce a dat lovitura simbolică de start a meciului de duminică, UTA...

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 20:28

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de El Sawy, în minutul 55, într-un meci urmărit de aproximativ 8.000 de spectatori. Arădenii au început...

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 09:29

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO

Jiul Petroșani a învins CSM Tg. Jiu, în etapa a noua a Ligii a III-a de fotbal. Minerii s-au apropiat la un punct de zona play-off. Jiul a punctat...

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO
Fotbal sâmbătă, 17 octombrie 2026, 18:40

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2

Violeții s-au impus cu 1-0 pe terenul formației SCM Râmnicu Vâlcea. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 48 de Robert Burlacu-Luca,...

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2