Categorii: FotbalSport

AUDIO-VIDEO | Interviu cu cel mai vechi om de la ASU Politehnica. „Să antrenez Poli? Un vis devenit realitate!”

Se află în club încă dinaintea sosirii suporterilor pe „Știința”. A fost primul antrenor principal al actualului proiect, demarat în Campionatul Județean, în 2012. E și astăzi parte a staff-ului tehnic, fiind „secundul” lui Octavian Benga. Pentru devotamentul său, suporterii i-au promis „contract pe viață” cu clubul. E vorba despre Antonio Foale, care a povestit, pentru Radio Timișoara, începutul poveștii numite ASU Politehnica.

Ne întoarcem în timp, până în vara anului 2012, atunci când gruparea alb-violetă a început să fie manageriată de „Druckeria”. Antonio Foale rememorează startul noului proiect:

În scurt timp, pe teren, au revenit, în alb-violet, Iosif Rotariu și Titi Varga, iar „echipa suporterilor” a început să facă spectacol. Antonio Foale își aduce aminte cum i-a „înregimentat” pe cei doi și ce rol au avut în primul 11:

De departe, deplasările „în județ” sunt, poate, cel mai aparte capitol din aventura Politehnicii. Prima dintre ele, la Leucușești (video), unde terenul era plin de „cratere„. „O poartă mai mică, terenul netrasat, fără fanioane”, dar „cu două remorci pentru fanii vizitatori”. Povestește Antonio Foale:

De pomină a fost și jocul de la Ictar-Budinț, unde „săreau muștarul, micii, berile! La un moment dat, dacă le strângeai pe toate, te săturai bine. Nu ai cum să uiți așa ceva!”

„Pentru mine a fost un vis împlinit. Ca jucător, mi-am dorit întotdeauna să joc pentru Poli și nu am reușit. Și uite că mi-a dat Dumnezeu să antrenez Poli, să fiu pe bancă, să simt lucrurile acestea. Întotdeauna am fost sincer cu suporterii, am avut o gândire pozitivă, am crezut, de la început, în acest proiect. E practic a doua mea familie. Am pus umărul la nevoie, ne-am ajutat reciproc, ne-am bucurat la succese, ne-am amărât la insuccese. Dacă nu eram înconjurat de caractere nu cred că reușeam să ajungem unde am ajuns” – Antonio Foale

Interviul complet cu Antonio Foale, realizat de Gabriel Toth: