AUDIO / Ziua Culturii Naționale | Marii scriitori și sportul: Camil Petrescu – fan al Ripensiei, polisportivul Eminescu
În fiecare an, începând din 2011, la 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naţionale, data aleasă fiind aceea a naşterii poetului naţional Mihai Eminescu. În cele ce urmează, ne-am propus să vorbim despre un subiect mai puțin abordat – legătura marilor oameni de cultură ai României cu sportul, o legătură strânsă și chiar mai veche decât ne-am putea imagina.
Camil Petrescu s-a impus în presa sportivă din perioada interbelică și a fost un susținător declarat al Ripensiei (Sursa: historia.ro)
Articol de Gabriel Toth, 14 ianuarie 2024, 11:40
Camil Petrescu s-a impus în presa sportivă din perioada interbelică și a fost un susținător declarat al Ripensiei (Sursa: historia.ro)
De pildă, însuși Mihai Eminescu, pe care îl aniversăm mâine, are și o latură mai puțin cunoscută, aceea de împătimit al sportului. Relatări ale cunoscuților și ale criticilor literari care s-au ocupat de viața și activitatea marelui poet îl descriu ca un om activ și abil din punct de vedere fizic. Vorbim despre un om care a trăit în spațiul românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deci cu ani buni înaintea apariției primelor forme de organizare a educației fizice și cu mult înainte ca sportul să devină un fenomen social pe aceste meleaguri.
Theodor Stefanelli, fost coleg al poetului la liceul din Cernăuți, povestește: „înaintea locuinței mele se întindea așa numita toloacă a orașului, unde studenții jucau adese în orele libere mingea. Și Eminescu era adese printre noi și juca cu noi mingea”. Mutat la Blaj, se povestește despre marele poet că „făcea tot felul de isteții nautice, intrând în apă într-un loc și ieșind târziu, unde nici nu te așteptai, spre admirația chiar a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulți înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu niciunul nu se puteau ține”, mărturisește Ștefan Cacoveanu. Maica Epraxia, de la Mănăstirea Văratec, relata că „dimineața făcea gimnastică și ridica niște greutăți”. Iar pe când era internat la Spitalul Sfântu Spiridon din Iași, „era vizitat des de prieteni, de Pompiliu, Burlă, Humbel îndeosebi, jucând șah”, după cum aflăm din cunoscuta lucrare „Viața lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu.
Apropierea lumii literare de sport s-a produs mai cu seamă în perioada interbelică, atunci când fotbalul, boxul, rugby-ul sau concursurile hipice reprezentau veritabile fenomene sociale și atrăgeau în arene oameni din toate categoriile sociale. Iar entuziasmul lor s-a manifestat în bogata presă interbelică, acolo unde prestațiile naționalei de fotbal, de pildă, stârneau uneori polemici aprinse între oamenii de cultură din România Mare.
Una dintre cele mai celebre dispute s-a purtat, în anii 30, între istoricul Nicolae Iorga și scriitorul Mihail Sebastian. Pe de o parte Iorga încerca să scoată latura patriotică dintr-o victorie și mai puțin aspectul sportiv, lăudând fie un joc de oină disputat între școlari, fie valențele educației fizice din Grecia Antică. Îi displăcea însă profund sportul modern, pe care îl considera „o barbarie” în care vor crește generații de români. De pildă, pe fotbaliști, marele cărturar îi caracteriza drept „jucători de minge englezească aruncată în aer cu deosebite părți ale corpului”.
În 1933, România a câștigat Cupa Balcanică la fotbal, după 5-0 cu Iugoslavia, 7-0 cu Bulgaria și 1-0 cu Grecia. Entuziasmul general era la cote înalte, iar pentru Nicolae Iorga bucuria aceasta era neînțeleasă. „Nu înțeleg de ce ne-am bucura de faptul că am jignit, prin demonstrațiile noastre, nu numai niște presupuși adversari ca bulgarii, ci un aliat și un prieten cu care n-avem nimic de împărțit”.
Iorga a fost contrazis de Mihail Sebastian – de altfel, un împătimit microbist și un schior pasionat, după cum reiese din paginile jurnalului său. „E prea uşor să condamni sportul, opunînd stadionului biblioteca. Întrebarea este însă dacă un intelectual nu are nimic de învăţat din stadion”, scria Mihail Sebastian. „Dacă d-lui profesor Iorga i-ar fi fost dat să cunoască în activitatea d-sale ştiinţifică sau politică numai adversari de loialitatea unui foot-balist, poate că munca i-ar fi fost pe jumătate mai simplă”.
Un alt om important de cultură din perioada interbelică pasionat de fotbal a fost Camil Petrescu. Ba chiar vorbim despre unul dintre cei mai cunoscuți gazetari sportivi ai vremii, consacrat sub pseudonimele „N. Grămătic” și „Răscoală”. Marele prozator și dramaturg a și înființat o publicație numită „Foot-ball”, în care comenta cu enormă implicare tot ce mișca pe arenele patriei.
De altfel, Camil Petrescu a fost un mare simpatizant al Ripensiei Timișoara. Fapt ce reiese atât din scrierile sportive ale lui „Grămătic”, cât și din relatările de mai târziu ale actriței Leny Caler, una dintre frumusețile Bucureștiului interbelic, care îl însoțea pe stadion: „Am început să iubesc acest sport, să devin tot atît de pasionată ca și Camil. Nu lipseam de la nici un meci și mă manifestam zgomotos la jocul echipei Ripensia, favorita noastră; săream în sus, aruncam pălăria în aer cînd unul dintre jucători marca un punct, sau mă supăram, decepționată, cînd se făceau greșeli”.
Împătimit de sport a fost și Liviu Rebreanu, care susținea că a practicat în copilărie și tinerețe scrimă, călărie, patinaj, înot, canotaj, tenis și automobilism. Nu lipsea de la meciurile importante de fotbal care aveau loc în București. De altfel, în perioada în care a fost director al Teatrului Național, a recunoscut că uneori preferă tribuna stadionului în fața lojei.
Ionel Teodoreanu, cunoscutul autor al romanului „La Medeleni” a fost, printre altele, membru al Federației Române de Ciclism, iar după propriile mărturisiri spune: „Până la vârsta de paisprezece ani am avut o viață în care a dominat sportul: tenisul, călăria, patinajul, sketingul (adică patinajul pe rotile), football-ul”. De altfel, în memoriile sale dedică un capitol special maidanului, pe care îl numește „Întâiul stadion”, în care descrie toate senzațiile pe care le-a trăit în copilărie alergând după minge.
Printre oamenii de cultură importanți ai României apropiați sau chiar implicați îi sport îi mai putem menționa pe Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Geo Bogza, George Călinescu – un cunoscut pasionat al boxului, Gala Galaction – care povestea despre profesorul său de gimnastică, Gheorghe Moceanu, considerat părintele educației fizice românești, Teodor Mușatescu, Tudor Vianu, Eugen Barbu – autorul primului roman fotbalistic, „Unsprezece”, Fănuș Neagu sau Mihail Sadoveanu – care a îndeplinit inclusiv funcția de președinte al Federației Române de Șah.
Reportajul despre legătura marilor oameni de litere ai României cu sportul a fost difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici:
