Baschet

Calificare în ultima secundă pentru SCM Timișoara în finala Alpe Adria Cup

SCM Timișoara s-a calificat în finala competiției euro-regionale de baschet masculin Alpe Adria Cup.

„Leii din Banat” au învins cu 94-92, în această seară, gazda turneului Final Four, Kapfenberg Bulls.

Bănățenii s-au aflat la conducere în cea mai mare parte a timpului, însă austriecii au fost mereu aproape pe tabelă și au avut speranțe la calificare până în secvențele finale.

Timișoara a câștigat primul sfert cu 29-27, intrând apoi la pauza mare cu un avantaj de patru lungimi, 60-57. Formația lui Dragan Petricevic s-a distanțat și mai mult pe tabelă în sfertul 3, încheiat la scorul de 77-69.

Ultimul sfert s-a jucat pe muchie de cuțit, austriecii reușind să egaleze pentru prima oară la 81, cu 5 minute și 14 secunde înainte de final. Ultimele secvențe au adus o nouă egalare pentru Bulls, 92-92, printr-o „triță” semnată de Rudi Williams. Timișoara a cerut time-out, iar schema trasată de Dragan Petricevic a fost respectată întocmai, cu pătrundere a lui Scott-Grayson și o reluare de sub panou, pentru cele 2 puncte câștigătoare. S-a făcut 94-92, cu doar 80 de sutimi de secunde rămase de jucat, în care Kapfenberg n-a reușit însă minunea.

Prestație excelentă pentru Luka Mitrovic, autor a 29 de puncte și 8 pase desicive pentru SCM Timișoara. L-au urmat pe lista marcatorilor Scott-Grayson – 20 puncte, Igor Kesar – 18 și Adam Mirkovic – 14.

De cealaltă parte, cel mai bun om pentru Kapfenberg Bulls a fost Urald King, cu un double-double – 27 de puncte și 10 recuperări.

În prima semifinală, Dabrowa Gornica, din Polonia, deținătoarea trofeului, a trecut de formația cehă Redstone Olomoucko, 101-94, după prelungiri.

Finala Alpe Adria Cup, ediția 2023/2024, va avea loc mâine seară, la ora 20.00, între SCM Timișoara și Dabrowa Gornica

Articole asemănătoare

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

7 minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

2 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

7 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

10 ore ago