Baschet

SCM Timișoara pierde dramatic finala Alpe Adria Cup

Polonezii de la Dabrowa Gornicza s-au impus cu 90-88, după un final dramatic de întâlnire, și devin prima echipă care câștigă competiția doi ani la rând.

După un start mai bun al timișorenilor, cu avans pe tabelă chiar și de 7 puncte, Dabrowa Gornicza a pus treptat stăpânire pe joc și a preluat conducerea înaintea finalului primului sfert, pe care l-a încheiat în avantaj, 22-21.

La pauza mare, ecartul polonezilor s-a mărit la patru lungimi, 46-42, care s-a păstrat și după sfertul 3, încheiat cu 66-62.

Timișoara a fost condusă chiar și la 9 lungimi, dar a reușit un sfert 4 pe alocuri excelent. Cu două minute înainte de final, alb-violeții au refăcut spectaculos un handicap de 6 puncte, prin două „trițe” consecutive semnate de Luka Mitrovic. S-a mers cap la cap până spre sirena finală.

Cu 4 secunde rămase, Laci Lazar a înscris de sub panou și a dus-o pe Timișoara pentru prima oară la conducere după sfertul 1 – 88-87. Pe repunerea polonezilor, Kesar a comis un fault tehnic, Marc Garcia a fructificat aruncarea liberă, iar apoi Tayler Pearsons a marcat spectaculos pentru victoria echipei sale, cu o aruncare în ultima secundă a meciului.

Timișoara baschetbalistică ratează de puțin șansa unui nou trofeu după nouă ani. Precedentul a fost Cupa României din 2015, tot cu Dragan Petricevic la timonă.

Cel mai bun marcator al Timișoarei în meciul de astăzi a fost Igor Kesar, cu 24 de puncte, dintre care 12 din aruncări libere. L-au urmat Luka Mitrovic – 23 puncte și 7 pase decisive, Nikola Gajic 14 puncte și Mirkovic 6.

Pentru polonezi, cele mai multe puncte le-au reușit Nicolas Carvacho și Lovell Cabbil Jr., câte 18.

Articole asemănătoare

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

11 minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

2 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

7 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

10 ore ago