Categorii: BaschetSport

BC SCM Timișoara se întărește cu un internațional de la tineret

Clubul de baschet SCM Timișoara își fortifică lotul cu unul dintre jucătorii care își petrece mare parte a verii la loturile naționale.

Tudor Gheorghe vine de la campioana U BT Cluj la gruparea timișoreană, cu care a semnat un contract valabil pe perioada unui sezon. Fundașul în vârstă de 20 de ani și de 184 cm înalțime a făcut parte din naționala de tineret care  a obținut excelenta performanță de a câștiga Divizia B a Campionatului European și a promova astfel în elită!

Foto: fibaeurope.com

Tudor a făcut parte din echipa de start, în finala câștigată împotriva Croației (80-67), și a avut o evoluție excelentă: 16 puncte, 8 pase decisive și 4 recuperări. Tricolorul l-a avut ca antrenor la naționala U20 chiar pe actualul tehnicianul de la club, Tudor Costescu.

Acum, Tudor Gheorghe se află la lotul universitar al României, care va pleca în Taipei, pentru Jocurile Mondiale Universitare, urmând să joace în aceeași grupă cu SUA și Argentina. Acolo, noul fundaș al „leilor din Banat” este coleg cu Georgian Păun. Cei doi se vor alătura BCT la începutul lui septembrie, după finalul Universiadei.

La U BT Cluj, Tudor a apărut pe teren în 31 de partide, cu medii de 1,7 puncte, 0,7 recuperări, 0,5 pase decisive, în 7:45 minute pe meci. Transferul său este cu atât mai important cu cât, din sezonul acesta, echipele din Liga Națională de baschet masculin au obligația de a avea pe teren, pe parcursul primului sfert, cel puțin un jucător român sub 22 de ani!

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

6 minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

o oră ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago