Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Burleanu: ”Cel mai complicat an, la conducerea FRF!”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, pentru Agerpres, că 2020 a fost un an plin de provocări din cauza pandemiei de coronavirus şi că din acest punct de vedere a fost cel mai complicat de la preluarea conducerii FRF.

Burleanu: ”Cel mai complicat an, la conducerea FRF!”

Articol de Viorel Jurcut, 1 ianuarie 2021, 11:03

 

Impactul pandemiei asupra fotbalului a fost unul major în special în ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, a remarcat preşedintele FRF. ‘Sunt afectate veniturile din ticketing, sponsorship şi merchandising, însă cu siguranţă lipsa suporterilor are un impact şi asupra a ceea ce se întâmplă pe teren. Fără excepţie, toţi jucătorii cu care am vorbit mi-au spus că preferă să joace cu stadioanele pline şi că au dificultăţi în a se motiva atunci când stadioanele sunt goale. Ne-am fi dorit să putem juca şi meciurile echipei naţionale din această toamnă cu spectatori, iar dacă suporterii nu vor reveni cât mai curând pe stadioane și jucătorii amatori nu îşi vor putea continua activitatea, dezvoltarea fotbalului este pusă sub semnul întrebării’, a spus Burleanu.

Principalele realizări din punct de vedere sportiv şi administrativ ale FRF în 2020 au fost în opinia preşedintelui calificarea reprezentativei Under-21 la Campionatul European de anul viitor şi obţinerea organizării CE de tineret din 2023 alături de Georgia.

România, în căutarea revanșei cu Polonia, dar și a primului punct / AUDIO
Fotbal vineri, 13 noiembrie 2026, 18:02

România, în căutarea revanșei cu Polonia, dar și a primului punct / AUDIO

România și Polonia se întâlnesc la București, în Liga Națiunilor la fotbal. Partida contează pentru etapa a V-a, penultima. Fotbalistul...

România, în căutarea revanșei cu Polonia, dar și a primului punct / AUDIO
„Ploaia a făcut varză tot terenul” / AUDIO
Fotbal vineri, 13 noiembrie 2026, 17:42

„Ploaia a făcut varză tot terenul” / AUDIO

CSM Deva și Timișul Șag au remizat în etapa a 13-a a Ligii a III-a de fotbal. A fost 1-1, ca în tur. Golurile s-au marcat în repriza a doua....

„Ploaia a făcut varză tot terenul” / AUDIO
„Corvinul nu se mută de la Petroșani” / AUDIO
Fotbal joi, 12 noiembrie 2026, 10:17

„Corvinul nu se mută de la Petroșani” / AUDIO

Corvinul Hunedoara nu va fi pusă în situația de a se muta de la Petroșani, din cauza stării gazonului, transmit autoritățile locale. În...

„Corvinul nu se mută de la Petroșani” / AUDIO
CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:36

CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo

CSM Lugoj a pierdut partida jucată acasă cu Dinamo București. Jocul a contat pentru etapa a VI-a Diviziei A1 de volei, la feminin. Meciul a...

CSM Lugoj a luat set, dar nu și punct cu Dinamo
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

Patru vestice, implicate în două amicale / AUDIO

Patru vestice vor juca partide amicale în actuala fereastră a echipelor naționale. Acestea vor avea loc la Arad și Timișoara UTA și FC Bihor se...

Patru vestice, implicate în două amicale / AUDIO
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:59

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO

Ionuţ Radu a transmis că nu a refuzat naţionala de fotbal a României pentru meciurile din noiembrie din Liga Naţiunilor. Portarul de la Celta...

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 19:35

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia

Cristian Chivu, antrenorul campioanei Italiei la fotbal, Inter Milano, a primit Premiul pentru Merit Sportiv (Premio Benemerenze Sportive), în...

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 16:26

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO

Corvinul Hunedoara are trei reprezentanți în echipa etapei a 15-a din Superliga de fotbal. Nou-promovata a învins FCSB, în deplasare, în...

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO