Categorii: HandbalSport

Ce finală! CSM București câștigă Liga Campioanelor

Răsturnări de scor, prelungiri și aruncări de la 7 metri. Finala Ligii Campionilor la handbal feminin din acest an a avut toate ingredientele unui joc spectaculos, la finalul căruia CSM București, campioana României, a cucerit cel mai râvnit din competițiile europene intercluburi. Formația din Capitală, debutantă în această competiție(!), a trecut de Gyor ETO cu 29-26, în sala ”Papp Laszlo” din Budapesta.

CSM București este cea mai bună echipă de club din handbalul feminin european

CSM a făcut un joc excelent în apărare şi a beneficiat de flerul antrenorului Kim Rasmussen, care a făcut o serie de mișcări tactice inspirate. Jelena Grubisic a apărat foarte bine în timpul meciului, dar Rasmussen a introdus-o pe final pe brazilianca Pessoa, iar aceasta a avut câteva intervenții excelente, apărând şi două aruncări de la 7 metri – la aruncările de departajare.

Cea mai bună jucătoare a fost însă suedeza Isabelle Gullden, autoare a 15 goluri.

Fetele noastre au intrat la pauză cu un gol în plus, 13-12, iar apoi, în repriza a doua, Gyor conducea cu 21-19 când mai erau cinci minute de jucat. Finalul timpului regulamentar a fost incandescent, dar CSM a reușit să revină și să egaleze la 21-21. Gorbicz a adus-o pe Gyor în avantaj în ultimul minut, dar Torstensson a egalat, 22-22, când mai erau doar două secunde.

Debutul prelungirilor a fost mai bun pentru echipa maghiară, care a încheiat prima repriză cu 24-22 în favoarea sa. CSM a revenit în repriza secundă de prelungiri și a reușit egalarea din 7 metri, în ultimele secunde.

La aruncările de departajare, Gullden, Martin, Rodrigues și Brădeanu au transformat pentru CSM, iar Kovacsics pentru Gyor, iar Mayssa Pessoa a apărat șuturile expediate de Groot și Loke.

Foto: facebook.com/ehf.champions.league

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

2 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

7 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

7 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

7 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

8 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

8 ore ago