Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ce n-a reușit România, au reușit vecinii! Ungaria a învins Islanda și merge la EURO

Ungaria, Slovacia şi Scoţia au obţinut calificări dramatice la EURO 2020, în meciurile de baraj pe care le-au susţinut aseară, după ce Macedonia de Nord câştigase mai devreme în premieră biletul pentru un turneu final, informează Agerpres.

Ce n-a reușit România, au reușit vecinii! Ungaria a învins Islanda și merge la EURO

Articol de Gabriel Toth, 13 noiembrie 2020, 09:15

Ungaria a reuşit o răsturnare de scor incredibilă, în doar cinci minute, în finalul partidei cu Islanda, fosta adversară a României în semifinalele barajului. Insularii au deschis scorul prin Gylfi Sigurdsson (11), din lovitură liberă, conducând până pe final. Fundaşul de origine franceză Loic Nego a reuşit egalarea (88), la a doua sa selecţie pentru Ungaria. Talentatul Dominik Szoboszlai a marcat golul victoriei şi al calificării în minutele adiţionale (90+2). Ungaria va evolua în Grupa F, alături de Portugalia (cele două au terminat la egalitate, 3-3, la EURO 2016), Franţa şi Germania.

Slovacia a învins Irlanda de Nord după prelungiri, cu 2-1, la Belfast. Oaspeţii au deschis scorul prin Juraj Kucka (17), dar şi aici finalul a fost încins, gazdele reuşind egalarea prin autogolul lui Milan Skriniar (87), la centrarea lui McNair. Irlanda de Nord a fost aproape de a reuşit calificarea în timpul regulamentar, dar Lafferty a nimerit bara (90). Michal Duris (110) a adus victoria Slovaciei, după ce pasa lui Kucka a fost deviată de Jonny Evans. Slovacia va juca la EURO 2020 în Grupa E, din care mai fac parte Spania, Suedia şi Polonia.

Scoţia a avut nevoie de lovituri de departajare la Belgrad pentru a se califica la EURO 2020, câştigând neaşteptat cu 5-4 în faţa Serbiei. Ryan Christie (52) a deschis scorul pentru oaspeţi, dar Luka Jovic (90) a trimis meciul în prelungiri. Serbia a avut o mare şansă de a tranşa calificarea, dar portarul Marshall s-a opus la mingea şutată de Gudlej (99). La loviturile de departajare, sârbii au ratat prin Aleksandar Mitrovic, al cărui șut a fost apărat de David Marshall. Scoţia va juca într-o grupă (D) cu Anglia, Croaţia şi Cehia.

În alt baraj, Macedonia de Nord a învins Georgia cu 1-0, la Tbilisi, prin golul lui Goran Pandev (56). Macedonia de Nord va fi prezentă în premieră la un turneu final major, urmând să evolueze în Grupa C, alături de Olanda, Ucraina şi Austria, meciurile fiind programate la Bucureşti şi Amsterdam.

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
Fotbal joi, 22 octombrie 2026, 12:11

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița

O singură vestică va juca sâmbătă, la ora obișnuită, 11.00, în etapa a 11-a din Liga a II-a de fotbal. CSC Dumbrăvița se deplasează pe...

AUDIO / Dumbrăvița vrea să-și întrerupă seria negativă la Bistrița
AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
Fotbal joi, 22 octombrie 2026, 11:50

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari

În etapa a 13-a a Superligii de fotbal, Corvinul Hunedoara va fi gazdă pentru „U” Cluj. Partida va avea loc mâine, de la ora 21.00, pe...

AUDIO / Corvinul o așteaptă pe „U” Cluj fără trei titulari
AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Fotbal miercuri, 21 octombrie 2026, 10:29

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante

Meciul este programat mâine (joi) de la ora 16:00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Antrenorul orădenilor, Erik Lincar, anticipează un meci...

AUDIO / FC Bihor – CSM Reșița, duel pentru puncte importante
Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 17:36

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO

Etapa a zecea din liga secundă se încheie de astăzi, cu duelul ASA Târgu Mureş – Chindia Târgovişte, programat la această oră....

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 16:58

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC

Dumitru „Bebe” Mitu scoate la licitație cele două tricouri primite după ce a dat lovitura simbolică de start a meciului de duminică, UTA...

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 20:28

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de El Sawy, în minutul 55, într-un meci urmărit de aproximativ 8.000 de spectatori. Arădenii au început...

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 09:29

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO

Jiul Petroșani a învins CSM Tg. Jiu, în etapa a noua a Ligii a III-a de fotbal. Minerii s-au apropiat la un punct de zona play-off. Jiul a punctat...

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO
Fotbal sâmbătă, 17 octombrie 2026, 18:40

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2

Violeții s-au impus cu 1-0 pe terenul formației SCM Râmnicu Vâlcea. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 48 de Robert Burlacu-Luca,...

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2