CENTENAR POLI | Cupa României din 1958, primul trofeu din istoria clubului

Prima calificare în finala Cupei României la fotbal a adus primul trofeu major din istoria clubului. La zece ani după promovarea în premieră în elită, cea din 1948, Știința – așa cum se numea echipa la acea vreme – s-a luptat atât pentru campionat, cât și pentru cupă. Deznodământul duelului dus pe două fronturi este legat de numele aceluiași oponent, Progresul București.

La 26 iunie 1958, Progresul trecea acasă de Știința, cu 7-0, în campionat, scorul ce a ruinat șansele la titlu. În sezonul acela, Timișoara termina Divizia A pe locul al treilea, la egalitate de puncte (27) cu campioana Petrolul Ploiești (golaveraj 36-22) și cu ocupanta locului secund, CCA București (41-27). Bănățenii au avut doar 49-38 la golaveraj. A fost un campionat nebun, cu formațiile de pe pozițiile a patra și a cincea, Progresul București și Minerul Petroșani încheind competiția la un singur punct în spatele tripletei de pe podium.

Pe drumul spre câștigarea Cupei României din anul 1958, Știința Timișoara a eliminat Metalul Reșița (șaisprezecimi de finală, 1-0, la Arad), Minerul Lupeni (optimi de finală, 3-0, Arad), Dinamo Cluj (sferturi de finală, 2-1, Oradea), Steagul Roșu Orașul Stalin (semifinale, 3-2, București). Jucătorii Științei au atins ultima fază a Cupei României în urma „unui program încărcat, cu 5 jocuri în 15 zile, dintre care 4 în deplasare”, așa cum relata ziarul bănățean „Drapelul Roșu”.

La zece zile distanță de acel 0-7 din campionat, Timișoara și Progresul s-au revăzut la București, pe stadionul 23 August, în fața a 40.000 de spectatori, ca să se dueleze pentru un nou trofeu. Era 6 iulie 1958, la finalul unui sezon plin – în care Știința evoluase și într-o competiție euro-regională, Cupa Dunării – însă miza uriașă a făcut uitată oboseala.

Petre Cădăriu a deschis scorul în minutul 37, cu un șut sus, la colț, trimis din apropierea punctului cu var. „Progresiștii”, cu marele Titus Ozon și cu ex-timișoreanul Dinulescu în echipă, au dominat partea a doua, au trimis mingea în bară, de două ori, dar scorul de 1-0 nu s-a mai modificat până la ultimul fluier.

Antrenorul Dincă Schileru a trimis în teren următorul 11, la prima finală din istoria clubului: Enăchescu – Zbîrcea, Codreanu, Florescu – Cojereanu, Tănase – Lereter, Cădariu, Ciosescu, Mazăre, Boroș.