Categorii: FotbalSport

Certuri balcanice, după venirea neamţului…

Numirea lui Christoph Daum la cârma naționalei de fotbal a României a iscat un război între FRF, pe de o parte, LPF și finanțatorul FCSB, pe de alta. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, acuză spunând că sediul LPF a devenit de fapt sediul clubului Steaua, iar Liga a răspuns prin comunicat în care afirmă, printre altele: ” Ce democrație invocă domnul Burleanu când îi reține în birou pe membrii CEx pentru a le spune ce să voteze, când îi cheamă la cine mai mult sau mai puțin de taină, când nu prezintă documente, dar invocă transparența?” 

Daniel Isăilă, unul dintre cei trei secunzi ai lui Anghel Iordănescu în mandatul Generalului pe banca naţionalei, a anunţat, ieri, că nu va continua la prima reprezentativă şi cu Christoph Daum, noul selecţioner numit de Răzvan Burleanu.

 

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

47 de minute ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

6 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

6 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

6 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

7 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

7 ore ago