Categorii: SportTenis

Cinci românce, în turul doi al tabloului de simplu de la Australian Open

Cinci din cele șase românce prezente pe tabloul principal la Australian Open au acces în turul al doilea. După ce ieri Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian s-au calificat după partide solide, astăzi a venit rândul Simonei Halep, Soranei Cîrstea și Irinei Begu să facă pasul spre următorul tur.

În această dimineață, Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-3 de Magdalena Frech (Polonia), după o oră și jumătate de joc. În actul secund, poloneza a avut 3-1, dar apoi Halep a câștigat următoarele cinci ghemuri consecutive. În turul 2, românca se va duela cu învingătoarea dintre americanca Katie Volyents și brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Irina Begu a ajuns și ea în turul al doilea, după ce a dispus cu 2-6, 7-5, 6-3 de Oceane Dodin (Franța). Meciul a durat două ore și 37 de minute. Mai departe, Begu o va înfrunta pe Elise Mertens (Belgia), favorită nr. 19. Sorana Cîrstea a obținut o victorie neașteptat de ușoară în fața cehoaicei Petra Kvitova, 6-2, 6-2, după numai 72 de minute de joc. În turul al doilea, Cîrstea o va înfrunta pe Kristina Kucova (Slovacia).

Vă amintesc, în turul al doilea au acces ieri două românce. Gabriela Ruse a trecut de italianca Jasmine Paolini și o va înfrunta mai departe pe Veronika Kudermetova (Rusia), în vreme ce Jaqueline Cristian a învins-o pe Greetje Minnen (Belgia) și se va duela în turul secund cu americanca Madison Keys. A părăsit competiția dintre românce doar bihoreanca Irina Bara, învinsă de jucătoarea spaniolă Nuria Prrizaz-Diaz.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

50 de minute ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

6 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

7 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

7 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură / AUDIO

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

9 ore ago