Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Competițiile de polo pe apă ar putea fi reluate la toamnă

Preşedintele Federaţiei Române de Polo, Călin Găvruş, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că este posibil ca abia în toamnă să se reia competiţiile la această disciplină, la finalul acestei luni urmând să stabilească împreună cu reprezentanţii cluburilor când vor putea relua pregătirile.

Competițiile de polo pe apă ar putea fi reluate la toamnă

Articol de Adrian Schindarli, 16 mai 2020, 12:24


„Am discutat cu reprezentanţii cluburilor, cărora le solicitasem un punct de vedere privind reluarea pregătirii şi competiţiilor, şi am decis în şedinţa Biroului Executiv, în unanimitate, să prelungim termenul în care structurile sportive afiliate să-şi clarifice poziţia până la data de 27 mai. Şi vom organiza o videoconferinţă pe 28 mai între reprezentanţii federaţiei şi ai cluburilor. Am observat că deciziile dinspre Guvern vin cam la două săptămâni şi să vedem poate se mai relaxează situaţia. Din păcate, dintre cei care au răspuns, şi mă refer la cluburi majore în viaţa sportivă, nu doar la polo, au spus că nu pot respecta măsurile impuse prin ordinul de ministru. E foarte greu şi pentru fotbal care are alte posibilităţi financiare şi logistice. În acest moment ne focusăm pe seniori, mă gândesc că doar prin toamnă vom relua competiţiile. Dacă se va putea şi ne va lăsa situaţia. Va trebui luată o decizie în primul rând în privinţa Superligii şi apoi trecem şi către juniori şi fete”, a declarat Găvruş.

Oficialul FRP a precizat că poloiştii pierd rapid forma fizică în timpul unei pauze datorită specificităţii acestui sport şi că pentru a reveni au nevoie de 4-6 săptămâni de antrenamente.

„Polo e un sport foarte dificil având în vedere că are loc în apă, aici pregătirea se pierde imediat. După 2-3 luni în care pierzi pregătirea, nu poţi să încerci să organizezi o competiţie cât de cât cu pretenţii fără o pregătire adecvată de minimum 4-6 săptămâni. Minimum. Altfel nu se poate. Am avut o întrevedere cu domnul ministru şi ne-a dat asigurări că dacă situaţia va evolua favorabil nu se va opune să reluăm pregătirile, poate chiar şi competiţiile, când se va relaxa situaţia. Dar, din păcate, acum asta e situaţia”, a mai spus Călin Găvruş.

La întreruperea sezonului din cauza pandemiei de coronavirus, campioana CSA Steaua ocupa primul loc, urmată la 3 puncte de vicecampioana CSM Oradea şi la 6 de Dinamo.

Fotbal în sală | West Deva, scor-fluviu în debutul play-out-ului
Alte Sporturi marți, 10 martie 2026, 20:51

Fotbal în sală | West Deva, scor-fluviu în debutul play-out-ului

A fost un meci la discreţie pentru echipa deveană, care avea un nevorosimil 13-0 la pauză. Au urmat alte 17 goluri în repriza a doua, ceea ce...

Fotbal în sală | West Deva, scor-fluviu în debutul play-out-ului
AUDIO | Autobergamo, pas cu stângul în play-off
Alte Sporturi luni, 9 martie 2026, 19:37

AUDIO | Autobergamo, pas cu stângul în play-off

Diferenţa a făcut-o reuşita lui Andrei Crăciun, din minutul 16. În repriza secundă, ambele echipe au avut ocazii importante de a modifica...

AUDIO | Autobergamo, pas cu stângul în play-off
Poloiştii orădeni vizează a 11-a victorie stagională
Alte Sporturi luni, 9 martie 2026, 11:04

Poloiştii orădeni vizează a 11-a victorie stagională

Partida contează pentru etapa a 11-a din sezonul regulat al Superligii Naționale de polo pe apă masculin – ediția 2025/26. Intrarea este...

Poloiştii orădeni vizează a 11-a victorie stagională
Ce calificare! CSM Oradea, în sferturile EuroCup
Alte Sporturi duminică, 8 martie 2026, 06:21

Ce calificare! CSM Oradea, în sferturile EuroCup

CSM Oradea s-a calificat în sferturile de finală EuroCup, după 28-27 la general în dubla cu formația spaniolă C.N. Terrassa. Manșa...

Ce calificare! CSM Oradea, în sferturile EuroCup
Alte Sporturi marți, 3 martie 2026, 08:15

CSC Dumbrăvița joacă pentru locul în Superliga de tenis de masă

CSC Dumbrăvița dispută în această săptămână returul Superligii masculine de tenis de masă. Timișenii au o misiune dificilă în...

CSC Dumbrăvița joacă pentru locul în Superliga de tenis de masă
Alte Sporturi luni, 2 martie 2026, 18:49

Autobergamo, eliminată. Devenii au doar înfrângeri în 2026

Autobergamo Deva a părăsit Cupa României la fotbal în sală. Vișiniii au pierdut pe terenul unei vecine de clasament. CSM Tg. Mureș s-a impus...

Autobergamo, eliminată. Devenii au doar înfrângeri în 2026
Alte Sporturi duminică, 1 martie 2026, 21:43

AUDIO / West Deva, în semifinalele Cupei României

West Deva s-a calificat în semifinalele Cupei României de fotbal în sală, după ce a eliminat-o, în această seară, pe Sepsi Sfântu Gheorghe....

AUDIO / West Deva, în semifinalele Cupei României
Alte Sporturi sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:14

West și Autobergamo luptă în Cupa României

Trei dintre cele patru meciuri din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal în sală se dispută în primele zile din martie. Mâine, de...

West și Autobergamo luptă în Cupa României