Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Consultare fără concluzii, în handbalul feminin românesc

Președintele FRH, Alexandru Dedu, cluburile din Liga Florilor și primele clasate din Divizia A feminină au avut consultări, în sistem videoconferință. Întâlnirea urma să stabilească modul cum ar putea fi continuate campionatele primelor două ligi, dar nu a fost formulată nicio concluzie.

Consultare fără concluzii, în handbalul feminin românesc

Articol de Adrian Schindarli, 11 mai 2020, 15:13 / actualizat: 11 mai 2020, 19:31

Situația a fost complicată de faptul că FRH trebuie să comunice forului european – EHF – echipele participante în sezonul viitor al cupelor europene până pe 1 iunie. În aceste condiții, s-a renunțat la ideea disputării de jocuri în iunie-iulie, însă e posibil ca, în luna august, să aibă loc turneul final al eșalonului secund (cu Crișul Chișineu Criș – foto – printre participante) și Final Four-ul Cupei României.

Nu s-a stabilit dacă se va acorda titlul și cum se va retrograda sau promova, dar pare că intenția FRH este de a juca viitorul sezon al Ligii Florilor cu 16 echipe. Asta ar însemna ca primele două clasate la turneul final al Diviziei A să promoveze direct, iar următoarele 2 să susțină baraj.

Marți va avea loc videoconferința cu echipele masculine.

CSM București, bronz în Liga Campioanelor / AUDIO
Handbal duminică, 7 iunie 2026, 17:48

CSM București, bronz în Liga Campioanelor / AUDIO

CSM București a terminat pe locul al treilea în Liga Campioanelor la handbal. Vicecampioana României a câștigat clar finala mică a turneului F4...

CSM București, bronz în Liga Campioanelor / AUDIO
Oradea bate Timișoara, pentru locul al cincilea
Handbal sâmbătă, 6 iunie 2026, 17:48

Oradea bate Timișoara, pentru locul al cincilea

LPS Bihorul Oradea și SCM Politehnica Timișoara s-au duelat pentru locul al cincilea, la turneul final al Campionatului Național de handbal al...

Oradea bate Timișoara, pentru locul al cincilea
Timișoara și Oradea, la turneul final al juniorilor 2
Handbal joi, 4 iunie 2026, 09:03

Timișoara și Oradea, la turneul final al juniorilor 2

Turda găzduiește de ieri turneul final al juniorilor 2, la handbal. Două echipe din aria Radio Timișoara sunt implicate, SCM Politehnica...

Timișoara și Oradea, la turneul final al juniorilor 2
Juniorii III de la SCM Politehnica, medaliați cu bronz
Handbal duminică, 31 mai 2026, 20:11

Juniorii III de la SCM Politehnica, medaliați cu bronz

Foarte tinerii bănățeni au dispus de LPS Suceava, cu scorul de 36-24. După un început echilibrat, în care gazdele au condus de două ori, în...

Juniorii III de la SCM Politehnica, medaliați cu bronz
Handbal sâmbătă, 30 mai 2026, 10:23

AUDIO / Juniorii III violeți, aproape de finală

Bănățenii au câștigat Grupa A de la turneul final, după victoria de ieri, 34-28 cu Avatar Brașov. Anterior, foarte tinerii alb-violeți au...

AUDIO / Juniorii III violeți, aproape de finală
Handbal vineri, 29 mai 2026, 07:41

AUDIO / SCM Poli, în Challenge Cup

Jucătorii alb-violeți vor juca sezonul viitor în Cupa Challenge. Deși la un moment dat s-a vorbit despre o posibilă participare în European...

AUDIO / SCM Poli, în Challenge Cup
Handbal luni, 25 mai 2026, 15:44

AUDIO / Sezon încheiat pentru handbaliștii bănățeni

Meciul a fost la discreția timișorenilor, care au condus pe tot parcursul întâlnirii și au avut 10 goluri avantaj în decursul reprizei secunde....

AUDIO / Sezon încheiat pentru handbaliștii bănățeni
Handbal joi, 14 mai 2026, 17:28

Contactul lui George Buricea, suspendat

Contractul antrenorului de handbal George Buricea cu SCM Politehnica Timișoara a fost suspendat. Decizia vine ca urmare a sancțiunii primite de...

Contactul lui George Buricea, suspendat