Categorii: SportTenis

Copil, trei victorii în Cupa Davis; România învinge Portugalia!

Echipa masculină de tenis a României a învins formaţia Portugaliei, scor 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis. Arădeanul Marius Copil a câştigat cu 6-3, 2-6, 6-4 în faţa lui Joao Sousa.

(Photo by ELSA / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Copil a contribuit la toate cele trei puncte ale României, cu două victorii la simplu şi una la dublu, alături de Horia Tecău. România, echipă care nu are niciun jucător în top 200 ATP la simplu, va lupta acum pentru calificarea la turneul final al competiţiei, o performanţă remarcabilă, notează Agerpres.

Marius Copil, care venea cu un moral foarte bun, după victoria de la dublu, a început foarte bine meciul cu Joao Sousa şi a condus cu 3-0, păstrându-şi avantajul până la finalul primului set, câştigat cu 6-3. În actul secund, echilibrul s-a rupt la 2-2, când Copil a început să greşească tot mai mult, iar lusitanul a profitat, impunându-se cu 6-2. În setul decisiv, arădeanul s-a menţinut în meci, iar la 3-3 a profitat de câteva erori ale portughezului, una uriaşă la minge de break, reuşind să câştige contra serviciului (4-3). Copil a reuşit să îşi facă apoi serviciul de două ori şi să câştige cu 6-4.

Marius Copil a încheiat cu 10 aşi (3 duble greşeli), iar Joao Sousa a avut 6 (4 duble greşeli), lusitanul având un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (74%-70%), iar românul la al doilea (66%-57%). Numărul total de puncte a fost egal, 75-75. Copil şi Sousa erau la egalitate, 2-2, în meciurile directe, românul câştigând ultimele două confruntări, în 2014 şi 2016.

Tot azi, în meciul de dublu, perechea Marius Copil/Horia Tecău a învins cuplul Nuno Borges/Joao Sousa cu 6-4, 6-3.

Articole asemănătoare

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

44 de minute ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

5 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

5 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

8 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

10 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

15 ore ago