Categorii: SportVolei

CSM Lugoj anunță cel mai sonor transfer din istoria clubului

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a anunțat că va face transferul cel mai sonor din istoria clubului. Într-o postare pe o rețea de socializare, clubul de pe Timiș spune că noul an va aduce trei nume noi în lotul lui Ugljesa Segrt. Până atunci, gruparea timișeană a anunțat și o primă despărțire.

„Moşul se pare că a fost darnic cu noi şi are în sacul lui trei noutăţi pe care le vom anunţa în zilele următoare. Una dintre ele este cea mai galonată sportivă care a ajuns vreodată la Lugoj, nu doar în volei, ci în toate sporturile, cu medalii la Mondiale şi Jocurile Olimpice!” – este mesajul postat de CSM Lugoj, pe o rețea de socializare.

Pe de altă parte, CSM Lugoj s-a despărțit de coordonatorul Lorena Ciocian. Alb-albastrele joacă de 11 ani consecutiv în Divizia A1 de volei feminin, iar anul acesta au reușit calificarea în premieră în sferturile de finală ale unei cupe europene, Challenge Cup.

Articole asemănătoare

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din nordul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 18.00, furnizarea apei calde la punctele termice…

29 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general instabilă cu cer temporar noros. Pe arii…

2 ore ago

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

10 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

15 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

15 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

15 ore ago