Categorii: SportTenis

Cupa Davis: România a câștigat duelul cu Peru – Tecău și Copil au adus punctul victoriei

Horia Tecău și Marius Copil au adus punctul victoriei României în meciul cu Peru din Cupa Davis, tricolorii conducând cu 3-0.
Perechea Marius Copil/Horia Tecău a trecut de dublul Sergio Galdos/Arklon Huertas del Pino în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-2. Meciul a durat o oră și 45 de minute.
A fost ultimul meci din cariera profesionistă pentru Horia Tecău, sportiv care și-a anunțat recent retragerea. „Simt că am crescut într-o familie de la care am învățat și care m-a crescut de la 17 ani, de când am venit prima dată la Cupa Davis. Mereu am încercat să ajung titular, să aduc puncte României, dar mai mult decât atât, să reprezint România. Pot spune, după o carieră lungă, că sunt împlinit că am realizat acest lucru. Vă mulțumesc încă o dată, mă voi opri până nu mă emoționez prea tare, și în aceasta campanie de Cupa Davis mergem înainte și se pare că vă mai fi încă un meci” – Horia Tecău
“M-am ţinut foarte mult să nu-mi dea lacrimile, am fost foarte emoţionat. El prin rezultatele lui inspiră o generaţie întreagă. Şi m-am gândit că şi eu mai ajut şi inspir copii, acum văd cât de mult înseamnă pentru ei şi m-a atins foarte tare, m-am bucurat că ceea ce facem noi de mult timp înseamnă mult pentru copii. Pierd o parte din mine aici la Cupa Davis pentru că el nu va mai juca, pentru că suntem o familie aici”, a spus şi arădeanul Marius Copil, la Digi Sport.
România a câștigat și cel de-al patrulea meci al întâlnirii cu Peru, din Grupa Mondială I a Cupei Davis, punctul fiind reușit Adrian Boitan.
Debutant în echipa de Cupa Davis a României, acesta s-a impus cu 6-4, 6-4, în fața lui Brian Panta.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

31 de minute ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

39 de minute ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

41 de minute ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

2 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

9 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

9 ore ago