Categorii: SportTenis

Daniil Medvedev, victorie la primul meci ca lider mondial

Rusul Daniil Medvedev a sărbătorit noul său statut de lider al clasamentului mondial printr-o victorie în două seturi, 6-2, 6-3, în faţa japonezului Yoshihito Nishioka, aseară, în sferturile de finală ale turneului de la Acapulco.

Getty Images/AFP (Photo by MATTHEW STOCKMAN / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP)

Medvedev (26 ani), principalul favorit de la Acapulco, nu şi-a ascuns emoţia după ce a aflat, cu câteva ore mai devreme, că este noul număr unu mondial, în urma eşecului surprinzător suferit de sârbul Novak Djokovic în sferturile de finală ale turneului de la Dubai. Ieri, sârbul a cedat în două seturi, 6-4, 7-6, la Jiri Vesely, nr 123 mondial.

Pentru prima oară din 2004, fotoliul de lider ATP revine unui jucător din afara ‘Big Four’, grupul compus din vedetele Novak Djokovic, Roger Federer, Rafael Nadal şi Andy Murray.

Daniil Medvedev îl va avea ca adversar în semifinale pe Rafael Nadal, într-o reeditare a finalei Openului Australiei 2022, câştigată de spaniol.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

4 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

5 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

5 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

7 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

16 ore ago