Categorii: Alte SporturiSport

David Popovici invitat să-și continue studiile la Universitatea de Vest din Timişoara

Înotătorul David Popovici, multiplu medaliat la Campionatele Europene de juniori şi dublu campion mondial la seniori, va primi invitaţia de a-şi continua studiile la Universitatea de Vest din Timişoara după ce va încheia liceul. Anunțul a fost făcut azi, de rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, citat de Agerpres.

‘Vom face acest demers către David Popovici. Noi în fiecare an trimitem 100 de scrisori personalizate către câştigătorii olimpiadelor şcolare, către şefii de promoţie sau cei cu 10 la Bacalaureat, deci tot ce înseamnă performanţă. Le oferim acestora pachete care includ bursă, cazare gratuită, acces gratuit la toate bazele sportive şi instituţiile de cultură din Timişoara şi aşa mai departe. Noi am avut printre absolvenţi mari sportivi care au pus drapelul României pe cel mai înalt catarg. Aşa că ne dorim să îi facem o ofertă şi lui David Popovici. Ce va decide David Popovici rămâne de văzut, dar datoria noastră este să încercăm şi să păstrăm talentele în ţară’, a spus Pirtea.

David Popovici (CS Dinamo), debutant la Mondialele de seniori, a adus primele două titluri mondiale în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. De asemenea, Popovici a cucerit cinci medalii, patru de aur şi una de argint la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Otopeni.

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

5 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

6 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

7 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

8 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

10 ore ago