Categorii: Alte SporturiSport

Departe de medalii; Rotaru locul 5, Marincu locul 8

La Campionatele Europene de atletism în sală, de la Glasgow, în concursul de săritura în lungime, reprezentantele României au terminat în a doua jumătate a ierarhiei. Alina Rotaru, locul 5, a sărit 6m 64cm, cu aproape 20cm mai puțin decât sportiva clasată înaintea ei. Hunedoreanca Florentina Marincu, cea mai tânără din concurs, a terminat a 8-a cu 6m 49cm.

Foto: Federația Română de Atletism

Dincolo de pozițiile din clasament, trebuie remarcate prezența ambelor sportive române în finala acestei discipline atletice. “Sunt mulțumită de locul ocupat, dar nu sunt mulțumită de cât am sărit. Cred că se putea mult mai bine. Sunt puțin dezamăgită. A fost un concurs puternic, dar acum trebuie să las totul în spate și să mă concentrez pe sezonul de vară și pe următorul obiectiv – Mondialele de la Doha”, a declarant Alina Rotaru pentru site-ul oficial al FR Atletism.

“A fost o experiență frumoasă. Concursul a fost puternic. Obiectivul meu a fost calificarea în finală, deci nu pot spune că nu sunt mulțumită”, a precizat și Florentina Marincu-Iușco.

Lupta la vârf a fost strânsă și palpitantă! Sârboaica Ivana Spanovic a cucerit aurul grație penultimei sărituri de care a beneficiat, 6m 99cm. Spanovic a fost mult timp pe locul 2 pentru că bielorusa Nastasia Mironchik a sărit din prima încercare 6m 93cm cea mai bună performanță personală a carierei. Mironchik a trebuit să se mulțumească cu argintul, în vreme ce bronzul a revenit ucrainencei Marina Bech-Romanchuk.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

7 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

7 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

9 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

10 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

10 ore ago