Categorii: SportTenis

Djokovic bate „cinciul” la Melbourne

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, , după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray, cap de serie nr. 6, în patru seturi, cu 7-6 (5), 6-7 (4), 6-3, 6-0. Djokovic şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Melbourne (2008, 2011, 2012, 2013, 2015), o premieră pentru un jucător în era open.

Sârbul s-a impus după un meci care a durat nu mai puţin de trei ore şi 39 de minute. Cu acest succes, Nole îi depăşeşte pe americanul Andre Agassi şi pe elveţianul Roger Federer, care învinseseră de patru fiecare la Australian Open. Doar australianul Roy Emerson a fost mai bune decât sârbul, câştigând de şase ori competiţie de la Melbourne, dar înainte de debutul erei profesioniste, în 1968.

Pentru Djokovic este al optulea trofeu major, după ce s-a impus de două ori la Wimbledon (2011, 2014) şi o dată la US Open (2011). Titlul la Roland Garros, unde a fost finalist în 2012 şi 2014, este singurul de Mare Şlem care îi lipseşte din palmares.

Djokovic, sigur de primul loc în ierarhia mondială, în timp ce Murray va urca pe poziţia a patra, a câştigat un nou titlu în turneul său favorit, după ce anul trecut s-a oprit în sferturi, învins de elveţianul Stan Wawrinka, viitorul câştigător.

Meciul a fost echilibrat până la mijlocul setului al treilea, la scorul de 3-3, când Murray a părut că îşi pierde concentrarea, iar apoi a cedat complet. Meciul s-a transformat într-o simplă formalitate pentru Djokovic, care a câştigat nouă ghemuri la rând

Pentru Murray, Australian Open tinde să devină un veritabil blestem, având în vedere că a ajuns la patru finale pierdute, după cele din 2010 (contra lui Roger Federer) şi din 2011 şi 2013, ambele în faţa lui Djokovic. Câştigător la US Open în 2012 şi la Wimbledon în 2013, scoţianul nu a reuşit până acum să se impună pe sol australian.

Finala a fost întreruptă pentru ca Djokovic să primească îngrijiri medicale după ce s-a accidentat la degetul mare de la picior, după ce a alunecat pe suprafaţa de joc, dar şi din cauza a doi protestatari pentru drepturile refugiaţilor.

Foto: www.ausopen.com

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

o oră ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

o oră ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

o oră ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

2 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

2 ore ago