Categorii: FotbalSport

Două nume pe lista scurtă pentru postul de antrenor la Ripensia Timișoara

Ripensia Timișoara s-a despărțit de antrenorul Alexandru Pelici, după o colaborare de un an și jumătate și caută un înlocuitor. A fost o relație cu suișuri și coborâșuri, în care obiectivele conducerii și cele ale antrenorului nu au coincis mereu.

Disensiunile au fost evidente la ultimul meci oficial din 2019, de la Buzău (3-3, cu SCM Gloria), când Pelici nu a făcut deplasarea, însă cele două părți au continuat să lucreze împreună. Pentru doar trei meciuri, până ce pandemia de coronavirus a întrerupt campionatul ligii secunde de fotbal.

Pelici și-ar fi dorit ca echipa să lupte pentru locurile de sus, conducerea Ripensia vrea o reconstrucție cu tineri, inclusiv din academia proprie. Alexandru Pelici a semnat deja pentru CSM Reșița, în vreme ce roș-galbenii urmează să anunțe antrenorul care va contura lotul pentru sezonul 2020/2021.

Candidații principali sunt Cosmin Petruescu (42 ani) și Cristian Petcu (45 ani). Primul are de partea sa experiența mandatelor de la ACS Recaș (cu care a promovat în liga a doua, în 2012), CSM Lugoj și ASU Politehnica Timișoara (2018/2019, L2), iar cel de-al doilea cunoaște foarte bine „resursele interne”, fiind un excelent tehnician la nivel juvenil. Petcu s-a alăturat proiectului Ripensia în vara lui 2019, când a început să coordoneze academia de copii și juniori a cvadruplei campioane naționale.

Decizia urmează a fi luată în zilele ce vin.

Articole asemănătoare

Florin Farcaș nu o va antrena în „B” pe FC Bihor

Potrivit bihon.ro, conducerea clubului orădean i-a comunicat lui Florin Farcaș de faptul că nu mai…

2 ore ago

UTA renunță la căpitan!

Anunț surprinzător al „Bătrânei Doamne”, care se desparte atât de Florin Iacob, cât și de…

4 ore ago

UTA l-a transferat pe căpitanul naționalei U20

Născut la 5 martie 2003, tânărul goalkeeper a început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea, după…

6 ore ago

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema!

Filmele vin din Bulgaria, Germania, Israel, Polonia, Serbia şi Turcia. Şase filme europene de ficţiune…

9 ore ago

AUDIO / SCM Timișoara joacă pe terenul campioanei

Meciul va avea loc mâine, de la ora 13.00, la stadionul Florea Dumitrache. La acest…

12 ore ago