Categorii: SportTenis

Emma Răducanu a fost desemnată personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost desemnată, duminică, personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie, în tradiţionala anchetă a BBC.

Votarea a avut loc în timpul transmisiunii BBC One de duminică, de la Media City din Salford. „Mulţumesc, este o onoare doar să fiu printre cei nominalizaţi. Sunt foarte bucuroasă de asta, am urmărit gala pentru personalitatea sportivă a anului crescând şi este o onoare să mă număr printre ultimii câştigători. Mă bucur şi pentru tenisul britanic şi că am reuşit să obţinem acest premiu… din nou! Mulţumesc tuturor fanilor şi celor care au votat, anul acesta a fost nebunesc. Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului meu de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum. Vreau să mulţumesc şi echipei mele. Felicitări şi celorlalţi nominalizaţi, echipelor nominalizate, este un efort de echipă”, a declarat Răducanu.

Alături de Răducanu, au mai fost nominalizaţi Tom Daley, campion olimpic la sărituri în apă, boxerul Tyson Fury, care l-a învins prin KO pe americanul Deontay Wilder şi şi-a păstrat centura WBC, înotătorul Adam Peaty, campion olimpic, fotbalistul Raheem Sterling (Manchester City) şi sportiva paralimpică Dame Sarah Storey, trimplă campioană la Tokyo.

Răducanu, 19 ani, a început acest sezon pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20, după două performanţe excepţionale, calificarea în optimi la Wimbledon şi câştigarea US Open, fiind prima jucătoare care obţine trofeul la un grand slam după ce a jucat în calificări.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

59 de minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

2 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

8 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

8 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

8 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

10 ore ago