Categorii: FotbalSport

Final de cantonament pentru Ripensia: „Singurul neajuns, imposibilitatea de a disputa jocuri de pregătire”

Ripensia Timișoara a încheiat cantonamentul de la Buziaș și va continua acasă pregătirea pentru liga a doua de fotbal.

„Singurul neajuns a fost imposibilitatea de a disputa jocuri de pregătire”, a declarant antrenorul Cosmin Petruescu, adăugând: „Deși am perfectat trei astfel de partide de verificare, din păcate a trebuit să le anulăm și să le înlocuim cu jocuri-școală, deoarece adversarele noastre nu au putut să facă testarea necesară în timp util. Dar, sperăm că am găsit metodele și mijloacele ideale pentru a înlocui astfel de jocuri”, a mai spus Petruescu.

Primul amical pentru Ripensia va avea loc miercurea viitoare, la ora 18.00, cu nou-promovata FCU Craiova. Partida se va desfășura la Drobeta Turnu Severin.

Într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului, „Conferențiarul” a mai spus că e dificil de făcut un pronostic pentru viitorul sezon, în condițiile în care e incert modul de desfășurare a competiției.

„Este greu de dat un pronostic acum, în ceea ce privește locul din clasament. La ora actuală, nu știm nici dacă sistemul din Liga 2 va fi organizat într-o serie sau două. Din acest considerent, este greu de făcut acum o prognoză privind viitoarea noastră poziție în tabelă”, a mai spus Petruescu.

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

2 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

2 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

2 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

7 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

16 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

18 ore ago