Categorii: Alte SporturiSport

Florentina Marincu, (doar) bronz la CE de juniori

Atleta deveană Florentina Marincu a câştigat medalia de bronz în proba de triplusalt a Campionatelor Europene (CE) pentru juniori din Suedia. Marincu a sărit 13m şi 8 cm, cealaltă sportivă din ţara noastră prezentă în finală, Alexandra Mihai, ocupând locul al optulea, cu 12,77 m.

Primele două locuri au fost adjudecate de atletele din Rusia, prima fiind Valentina Kosolapova, cu 13,27 m, urmată de Kristina Malaia – 13,25 m.

Una dintre favoritele probei, Florentina Marincu, legitimată la CNS Cetate Debva, nu a părut în apele ei, ca şi în calificări, nereuşind să-şi regleze elanul, ceea ce a privat-o de una dintre principalele ei calităţi, viteza.

Marincu este dublă campioană mondială la cadeţi, în probele lungime şi triplusalt, performanţă obţinută în 2013 la Doneţk, iar anul acesta a reuşit cea mai bună performanţă a carierei, de până acum, bronz în proba de lungime la Campionatele Europene de seniori, indoor.

Articole asemănătoare

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

o oră ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

2 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

2 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

2 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

7 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

9 ore ago