AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (III) – Josef Uridil
Prima mare vedetă a fotbalului central-european, Josef Uridil, a antrenat Ripensia în 1934. În același an, i s-a încredințat și rolul de selecționer al naționalei României pentru Campionatul Mondial din Italia.
Articol de Gabriel Toth, 4 ianuarie 2026, 10:03
În perioada interbelică, Timișoara era bine conectată la vârful fotbalului european. Și probabil că nimic nu poate demonstra mai bine această afirmație decât sosirea, în primăvara lui 1934, a austriacului Josef Uridil în funcția de antrenor al Ripensiei. Vorbim despre primul mare star al fotbalului central-european, care datorită realizărilor din teren, a ajuns marcă de bere, limonadă sau zahăr, a fost invitat să joace în filme și i s-a dedicat un cântec.
Josef (sau, mai simplu, Pepi) Uridil a văzut lumina zilei în Ajunul Crăciunului, în 1894, în suburbia vieneză Ottakring, fiind al treilea fiu al croitorului Kajetan Uridil. Alături de fratele său, Franz, a început să alerge după minge pe maidanele cartierului și apoi să practice fotbalul în cadru organizat, la cluburi precum Orion, Tasmania, Rekord, Blue Star și, după unele surse, la FC Romania, o echipă fondată de etnici români chiar acolo, în Ottakring.
Desigur, nu echipele enumerate mai sus i-au adus celebritatea, ci perioada petrecută la echipa cea mai în vogă a acelor ani în fotbalul austriac, Rapid Viena. A ajuns în tricoul alb-verde în 1914, dar nu și-a putut demonstra pe deplin talentul de marcator în primii ani, fiind mobilizat pe front, în primul război mondial. Abia după reinstaurarea păcii a uimit pe deplin publicul vienez, primind și o poreclă pe măsură – „Tancul”, pentru forța de pătrundere cu care era înzestrat și mai ales pentru tăria neobișnuită a șuturilor cu care „asedia” porțile adverse. Între 1916 și 1923, a devenit de cinci ori campion al Austriei cu Rapid și a cucerit de două ori Cupa. Iar în trei sezoane a fost golgheterul campionatului.
Cum spuneam și în introducere, Uridil este considerat primul fotbalist-vedetă, cel puțin pentru zona central-europeană vorbitoare de limbă germană. Era atât de iubit în Viena, încât nenumărate produse au început să-i poarte numele, iar figura lui apărea pe panourile publicitate enorme care împânzeau clădirile capitalei austriece. A fost și star de cinema – e drept, în vremea filmului mut – figurând în distribuția mai multor filme, dintre care cel mai cunoscut a fost „Datorie și Onoare”, din 1924. N-a lipsit nici de pe scenă, figurând în mai multe piese la Rolandsbuhne în Leopoldstadt. Și ceea ce ne-a rămas peste ani este foxtrot-ul pe care i l-a dedicat, în 1922, cunoscutul compozitor Hermann Leopoldi. „Heute spielt der Uridil” („Astăzi joacă Uridil”) a devenit rapid un… hit al cafenelelor și saloanelor vieneze.
Pepi Uridil a mai jucat la First Vienna și în Italia, la Bari, unde și-a agățat în mod oficial ghetele în cui în 1930. Să mai spunem că are la activ 8 meciuri în naționala Austriei cu 8 goluri marcate, iar numărul mic de selecții se explică prin foarte rarele confruntări internaționale ce aveau loc în acei ani. Presa vremii s-a obișnuit să vorbească despre el ca fiind „fotbalistul cu 1.000 de goluri marcate”. Un alint și probabil o mare exagerare. E greu de cuantificat numărul de goluri reușite de-a lungul anilor de Uridil, dar e cert că vorbim despre unul dintre marii atacanți ai continentului de acum un veac.
Legătura dintre Uridil și Timișoara s-a realizat cu prilejul unui turneu pe care Ripensia l-a susținut în Olanda, în primăvara anului 1933. A fost propus secretarului general al clubului, Dionisie Balazs, de marele Hugo Meisl, cel care vreme de aproape 20 de ani a antrenat naționala Austriei, a creat Wunderteam-ul și un întreg concept fotbalistic care a influențat puternic întreaga Europă continentală între cele două războaie mondiale. La vremea respectivă, Uridil pregătea Blauw-Wit Amsterdam, iar cele două părți au convenit ca, la expirarea angajamentului, austriacul să sosească la Timișoara.
Ajungem, așadar, în anul 1934, iar în ziarul „Banater Deutscher Zeitung”, din 12 aprilie, apărea un extins reportaj cu titlul „Omul cu 1.000 de goluri a ajuns în orașul nostru”:
„Hotel Ferdinand, ușa cu nr. 47. O cameră de hotel, așa cum sunt în general camerele de hotel la primele ore ale dimineții: dezordine și mirosul slab al somnului de noapte persistă pe mobilă. În mijlocul camerei stă un bărbat blond, de statură medie, cu umeri lați, cu părul strâns la spate, cu ochi de bronz – bunul Josef Uridil. Cu un prosop de pluș așezat pe umerii goi, stă în picioare, fără afectare sau aroganță. Se observă imediat că popularitatea sa la Viena se extindea nu numai la fabulosul fotbalist, ci și la omul cu picioarele pe pământ. A sosit ieri în orașul nostru din Viena și va prelua conducerea echipei „Ripensia”. Nu a văzut încă prea mult orașul, deoarece prima și cea mai urgentă dorință a sa la sosire a fost să mănânce un gulaș autentic. Wana, antrenorul Chinezului, specialist vienez, vechi fan al lui Rapid, l-a condus la restaurantul Gimpl, iar gulașul i-a picat atât de bine lui „Tank” încât, în ciuda călătoriei anevoioase pe care tocmai o terminase, a făcut o mică plimbare nocturnă cu vechii săi prieteni prin Timișoara
(…) Cunoaște fotbalul nostru din ziarele sportive; menționează numele Tanzer, Wetzer Auer (deși Auer este din Arad, dar acei câțiva kilometri nu alterează ideea)”.
Josef Uridil nu a zăbovit mult pe banca Ripensiei – circa o jumătate de an. A debutat pe 15 aprilie 1934, cu prilejul amicalului pierdut de timișoreni, 1-3, acasă, cu maghiarii de la Nemzeti. În campionat, roș-galbenii au ratat titlul național, după ce au fost întrecuți de Venus București în finală, cu „Negrii din Splai” victorioși în ambele manșe: 3-2 la Timișoara și 5-3 în Capitală.
Austriacul s-a aflat însă pe bancă în prima finală a primei ediții a Cupei României. Da, da, ați auzit bine: prima finală a acelei ediții. La 8 iulie 1934, Ripensia a învins în ultimul act Universitatea Cluj, cu 3-2, la Timișoara – ceea ce a stârnit nemulțumirea ardelenilor, care au considerat că disputarea finalei pe terenul roș-galbenilor e profund incorect. Au solicitat rejucarea pe teren neutru, la București, și au avut câștig de cauză. La 30 septembrie 1934, pe stadionul „ONEF”, Ripensia a câștigat din nou în fața lui „U”, de astă dată și mai clar: 5-0! Astfel că orice interpretări și comentarii din partea „Șepcilor roșii” nu-și mai aveau rostul. Uridil nu a mai condus însă echipa de pe margine, el pregătindu-și plecarea de la Timișoara, în presă fiind invocate motive de sănătate.
Pe perioada șederii sale la Ripensia, Josef Uridil a fost acontat și de echipa națională a României. Austriacul s-a ocupat de selecția și pregătirea tricolorilor pentru Campionatul Mondial din 1934, din Italia. Astfel, „tancul” vienez a intrat în istorie drept primul selecționer străin al naționalei noastre, al doilea urmând la mai bine de opt decenii distanță, germanul Christoph Daum.
Sistemul de desfășurare al Mondialului de atunci n-a permis României decât disputarea unui singur meci. Într-o întrecere eliminatorie, România a fost învinsă cu mare greutate, scor 2-1, de viitoarea finalistă a acelei ediții, Cehoslovacia. Cu cinci ripensiști în formula de start aleasă de Uridil – Zombory, Kotormany, Deheleanu, Bindea și Dobay – tricolorii au făcut un meci extraordinar și doar neșansa a limitat scorul pauzei la 1-0 pentru ai noștri – gol Dobay în minutul 10. „În pauză, cehoslovacii au fost extrem de deprimați, considerând matchul definitiv pierdut. Era și real; eu însumi aveam impresia că echipa României nu mai are nimic de învățat în materie de football”, spunea după meci Uridil, într-un interviu acordat ziarului Sportul Zilnic. Puternica echipă cehoslovacă a întors însă soarta partidei în repriza a doua și s-a impus cu 2-1, prin golurile semnate de Puc și Nejdely.
Decenii la rând s-a vorbit despre acest meci și despre cauzele ce au dus finalmente la înfrângere. Iar cea mai vehiculată explicație a fost faptul că Silviu Bindea a evoluat accidentat. De altfel, Uridil a sesizat că glezna lui „Binduț” nu arată deloc bine și a trimis, de la Trieste, o telegramă de convocare a altui ripensist, Zoli Beke. Modificarea din lot a fost însă solicitată prea târziu, iar, la insistențele federalilor, Bindea a fost forțat să joace.
„Vineri, la antrenamentul special ținut cu Bindea, am propus oficialilor ca acesta să nu fie introdus în echipă. Chiar și sâmbătă seara, la ultima ședință pentru alcătuirea echipei definitive, am fost contra. Însă oficialii au scuzat introducerea sa prin faptul că este rapid, obișnuit cu Kovacs și bun shoteur”, explica Uridil, în același interviu.
După despărțirea de Ripensia, Josef Uridil s-a întors pentru o scurtă perioadă în Austria, la Helfort, apoi a pregătit celebra Beodradski SK – actuala OFK, pentru ca traseul său să continue în Elveția – FC Biel și Luzern, iar ulterior în Germania – la Essen și Altenboge.
Una dintre ultimele realizări ale carierei sale se leagă tot de vechea și marea sa iubire, Rapid Viena, pe care a pregătit-o în 1953 și 1954. Pe lângă titlul de campioană a Austriei, alb-verzii lui Uridil au reușit un rezultat de răsunet pe plan extern, 6-1 cu Arsenal Londra. Înaintea meciului, fosta mare vedetă din anii 20 lansa o declarație care e citată și astăzi în fotbalul austriac: „Ei sunt 11, noi suntem 11. Dacă ne vedem de jocul nostru, la final noi vom avea în plus șampania!”.
Josef Uridil a încetat din viață la 20 mai 1962, la vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din cartierul copilăriei sale, Ottakring. Peste ani, mormântul său a fost abandonat, iar apoi atribuit altui utilizator. Un final de poveste în total contrast cu strălucirea celui care, în anii 20, era venerat precum un zeu în patria valsului.
Episodul dedicat lui Josef Uridil, realizat de Gabriel Toth și difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio, poate fi ascultat aici:
