AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (IV) – Eugen Konrád
Eugen Konrád a fost unul dintre cei mai de succes antrenori din Timișoara interbelică. A avut succes atât la Chinezul, cât și la Ripensia, cele două mari cluburi de pe Bega străduindu-se să îi ofere condiții de top pentru acea vreme în cele trei mandate pe care le-a avut aici.
Articol de Gabriel Toth, 5 ianuarie 2026, 13:47
La Nürnberg, e omagiat anual prin intermediul unui turneu juvenil care îi poartă numele. La despărţirea de clubul german, în iulie 1932, a trimis o carte poştală conducerii cu mesajul „Clubul a fost primul și trebuie să rămână primul”, care a devenit, peste ani, motto-ul preferat al suporterilor. La Nürberg a stat mai puțin de doi ani, fără să cucerească vreun trofeu, dar a rămas în memoria colectivă a orașului. La Timișoara, a antrenat de trei ori, a cucerit două titluri și o Cupă a României, dar numele Eugen Konrád nu ne spune astăzi mai nimic.
Povestea legăturii dintre Eugen Konrád și fotbalul timișorean exemplifică cel mai bine forța pe care orașul de pe Bega o avea, pe plan european, în anii dintre cele două războaie mondiale.
Născut la 13 august 1894 în Vojvodina, la Backa-Palanka, într-o familie de evrei, Eugen Konrád s-a consacrat ca mijlocaș al formației budapestane MTK, unde avea să joace ani buni alături de fratele său mai mic, Kálman. Între cei doi, era o diferență de doi ani, dar cum aproape peste tot au plecat în tandem, au fost porecliți „Gemenii Konrád”. S-a impus și la Viena – fără îndoială, capitala fotbalului central-european în acea perioadă – jucând pentru cluburile Wiener Amateur și First.
La mijlocul anilor ’20, Konrád I și-a început cariera de antrenor, la Amateur și Wacker Viena, pentru ca anul 1926 să fie marcat de un scandal de proporții în presa vremii, „Cazul Konrád”. Kálman, jucător la Amateur sub comanda fratelui său mai mare, a decis să treacă oceanul și să joace în soccer-ul american, la Brooklyn Wanderers. Konrád I, adică antrenorul, nu și-a informat superiorii de la clubul vienez despre intențiile fratelui său, astfel că a fost concediat de pe banca violeților.
Iar această situație l-a adus, la începutul anului 1927, la Timișoara, pentru a prelua Chinezul – campioana precedentelor cinci ediții de campionat în România. Statutul pe care îl avea în acel moment Jenő (în românește, Eugen) Konrád e descris în ziarul vienez „Die Stunde”, din 8 februarie 1927:
„Konrád pleacă mâine la Timișoara pentru a prelua funcția de antrenor la Chinezul. Având în vedere că mai mulți antrenori de calitate inferioară lucrează la cluburi de top din Viena, plecarea unui tehnician de cel mai înalt calibru este regretabilă”.
Venirea lui Eugen Konrád la Timișoara n-a fost deloc o chestiune simplă și nici pe departe ieftină. Unele surse susțin că, în perioada de nouă luni petrecută la Chinezul, în 1927, Konrád a fost cel mai bine plătit antrenor din această zonă a Europei.
Investiția s-a dovedit a fi rentabilă pentru Chinezul. Sub comanda lui Konrád, a cucerit al șaselea titlu consecutiv. Nimeni nu își imagina însă, după finala câștigată în dublă manșă cu brașovenii de la Colțea, că avea să fie și ultima medalie de aur din vitrina clubului. Problemele financiare acute au izbucnit la Chinezul abia în primăvara anului următor, însă Eugen Konrád nu se mai afla la echipă.
El se despărțise de gruparea timișoreană în decembrie 1927, explicând mai devreme citatului ziar austriac „Die Stunde” că s-a întors la Viena la insistențele soției. Iată însă ce declara antrenorul în respectiva publicație după prima sa experiență timișoreană:
„M-am simțit destul de confortabil la Chinezul. Echipa deține încă o poziție dominantă în fotbalul românesc și nu are practic nicio concurență serioasă acolo. Prin urmare, Chinezul e nevoit să aducă în mod continuu echipe străine în prosperul oraș sportiv Timișoara, unde, din 90.000 de locuitori, adesea 6-7.000 asistă la un meci. Chinezul este greu de învins acasă, deoarece posedă abilități excepționale și este superioară mediei echipelor vieneze din prima divizie”.
În anii următori, a mai pregătit două cluburi din capitala Austriei, Wiener AC și Hakoah, înainte de a ajunge în Germania, la FC Nurnberg. În 1932, a ajuns în semifinalele campionatului, unde echipa sa a fost învinsă cu 2-0 de Bayern München, care avea să câștige atunci primul titlu din palmaresul său. În urma acestui rezultat, ziarul nazist Der Stürmer a lansat un atac denigrator la adresa originii evreiești a antrenorului Konrád, care l-a forțat să se întoarcă împreună cu familia sa la Viena, în ciuda insistențelor conducătorilor clubului.
Președintele Hans Kalb, un prieten apropiat al tehnicianului, a primit ulterior din partea acestuia o carte poștală cu mesajul care avea să rămână și după aproape un secol un motto al echipei din Nürnberg: „Der Club war der Erste und muss der Erste werden“ – „Clubul a fost primul și trebuie să rămână primul”.
Eugen Konrad a rămas, după mai bine de nouă decenii, o legendă a clubului din Nürnberg
Reîntors la Viena, s-a retras pentru o scurtă perioadă din fotbal. S-a ocupat de propria afacere, cinematograful Nestroy, din capitala austriacă, și a scris articole pentru ziarul Sport-Tagblatt.
Dar în vara anului 1933 avea să poposească din nou la Timișoara, la primul club profesionist al României, Ripensia, unde președinte era doctorul Cornel Lazăr, vechiul său prieten din conducerea Chinezului. În cele mai multe surse, Konrád e creditat cu primul titlu din istoria Ripensiei, cel cucerit în 1933. Adevărul e însă că el a preluat conducerea echipei imediat după finala câștigată de timișoreni în dublă manșă cu Universitatea Cluj, asistând doar la returul de pe Someș, de la 16 iulie. Așadar, este necesar să facem o corecție: la titlul din 1933, de pregătirea Ripensiei s-a ocupat Kardos Páll, care avea însă un rol mai degrabă de preparator fizic, dat fiind trecutul său de antrenor de atletism la Chinezul.
Revenirea lui Konrád la Timișoara era anunțată cu mare fast în presa locală și centrală. Gazeta Sporturilor anunța, la 30 iunie 1933, că Eugen Konrád a semnat pe un an cu Ripensia, timp în care urma să încaseze fabuloasa sumă de 180.000 de lei pe an, plus întreținere! Ca să ne facem o idee, salariul lunar ajungea undeva la 15.000 de lei, echivalentul unui hectar de teren arabil sau chiar al unei case în anumite zone.
În primele luni, a locuit la Hotelul Metropol, unul dintre cele mai luxoase din Timișoara, aflat în apropierea Gării din Josefin și distrus de bombardamentele din 1944. Mai apoi, s-a mutat într-o vilă cu grădină pe malul Begăi, unde a locuit și împreună cu fratele său mai mic, Kálman, care deși nu deținea vreo funcție oficială la Ripensia l-a asistat deseori în antrenamente pe Eugen.
Al doilea „descălecat” al lui Konrád la Timișoara a concis cu sudarea echipei și cu remarcarea Ripensiei într-o serie de meciuri internaționale puternice. Publicul timișorean asista la întâlnirile cu Wacker Viena (victorie 4-3), Austria Viena (înfrângere 1-0) și Ujpest Budapesta (înfrângere 2-3), iar la București, pe arena Romcomit, bănățenii răpuneau redutabila Ferencvaros, scor 2-1.
Eugen Konrád a părăsit-o pe Ripensia la finalul anului 1933 și a semnat cu puternica formație cehoslovacă Židenice Brno unde, anul următor, reușea transferul ripensistului Ladislau Raffinsky.
Pentru Eugen Konrád a mai urmat apoi o experiență la Austria Viena, iar în martie 1936 a răspuns unui nou apel al prietenului său, doctorul Cornel Lazăr. Situația Ripensiei nu era deloc bună: încheiase sezonul de toamnă pe locul 3, după Venus și C.A. Oradea. Iar în ciuda unui start de primăvară bun, cu trei victorii succesive, conducerea clubului a considerat necesară readucerea lui Konrád.
În ziarul Vestul, reputatul tehnician declara: „Vreau ca întreaga mea grijă să fie acordată jucătorilor puşi sub ordinul meu. Vă asigur că la primul meci veţi vedea deja un reviriment, iar titlul şi Cupa României vor fi adjudecate de un team echilibrat în toate compartimentele şi demn de a fi comparat cu valoarea celor din Europa apuseană!”.
Iar vorbele sale n-au fost deloc în van. Mai întâi, a venit succesul din Cupa României, 5-1 în finala cu Unirea Tricolor București, pe 21 iunie 1936. Și, câteva săptămâni mai târziu, cucerirea titlului național. „Ripi” câștiga campionatul, disputat de această dată într-o serie unică, de 12 echipe. La final, timișorenii aveau 30 de puncte, două mai multe decât următoarea clasată, AMEFA Arad.
Vorbim, așadar, despre singurul „event” campionat-Cupă din istoria fotbalului timișorean, legat, deci, de numele lui Eugen Konrád!
Antrenorul născut în Vojvodina, așadar, foarte aproape de Timișoara, și-a continuat cariera de antrenor încă câțiva ani. A activat în Italia, la Triestina, în Franța, la Lille, și finalmente în Portugalia, la Sporting Lisabona.
În mai 1940, a emigrat în Statele Unite ale Americii și s-a stabilit la New York. Nu a mai fost implicat în fotbal, ci a lucrat mai întâi într-o fabrică de mașini de cusut, iar mai apoi și-a deschis propriul magazin de textile.
S-a stins din viață la 15 iulie 1978, la vârsta de 82 de ani. Soția lui, Grete, cu care s-a căsătorit în 1927 chiar înaintea sosirii sale la Chinezul, i-a supraviețuit nu mai puțin de 18 ani, decedând în 1995, la 89 de ani. Fiica lor, Evelyn, are 97 de ani și trăiește încă la New York.
Episodul dedicat lui Eugen Konrád, realizat de Gabriel Toth și difuzat în ediția de azi a emisiunii Arena Radio, poate fi ascultat aici:
