AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (VI) – Ferenc Woggenhuber

Ferenc Woggenhuber are jumătate din meritul ultimului titlu din istoria Chinezului Timișoara. În toamna lui 1926, i-a pregătit vreme de trei luni pe violeți și a condus chiar echipa națională a României, într-un amical cu Iugoslavia, la Zagreb. S-a remarcat printr-o nestatornicie neobișnuită nici pentru acea perioadă, reușind în 12 ani de carieră să antreneze în 11 țări.

Articol de Gabriel Toth, 13 ianuarie 2026, 10:55

În perioada interbelică, nu numai în fotbalul românesc, mandatele antrenorilor rareori se întindeau pe mai mult de un an. Mai ales dacă era vorba despre tehnicieni de „import”, așa cum s-a obișnuit la Timișoara atât în vremea Chinezului, cât și a Ripensiei.

Cu siguranță, niciunul dintre antrenorii ajunși pe Bega în acei ani nu exprimă mai bine această idee decât Ferenc Woggenhuber. A stat doar trei luni la Chinezul, în toamna lui 1926. Poreclit în presa maghiară „Világjáró Ferenc” – adică Ferenc Călătorul sau, mai bine zis, Globetrotter-ul, a activat în 11 țări în cei 12 ani ai carierei sale de antrenor. Mereu neliniștit, mereu exigent cu condițiile găsite și loturile preluate, capricios, bolnăvicios și de o seriozitate pe alocuri exagerată, Woggenhuber a fost greu de ținut într-un singur loc mai mult de un anotimp.

S-a născut la Budapesta, la 1 iulie 1894. Cariera sa sportivă nu a strălucit absolut deloc. Știm doar că până la izbucnirea primului război mondial, a practicat în paralel fotbalul și atletismul la clubul budapestan BEAC.

Reîntors de pe front, nu a mai fost atras de o reluare a carierei sportive. Iar la numai 28 de ani, în 1922, a preluat primul său post de antrenor. Și nu aproape de casă, ci tocmai în Estonia, la Talinn JK, club proaspăt fondat.

Cu un proiect construit practic de la zero pe mână, a rămas în zona baltică aproape doi ani, până în 1924, an în care a pregătit două echipe maghiare, cele din Kaposvar și Szombathely.

Mai apoi, au început peregrinările în țările calde. Anul 1925 l-a găsit tocmai în Portugalia, unde s-a ocupat de cluburile Império Lisboa, Vitória Setúbal și União da Madeira.

Cum s-a produs apropierea sa de Chinezul Timișoara, la începutul toamnei din 1926, e greu de explicat. Cert este că, la 15 septembrie 1926, ziarul sportiv timișorean Arena anunța sosirea acestuia la cvintupla campioană a României, după despărțirea de un alt antrenor despre care am vorbit în acest serial Frontz Dőme.

„Printre numeroasele soluții” – scrie ziarul – „conducerea a acceptat varianta lui Ferenc Woggenhuber, fost jucător al lui BEAC, care va prelua noua sa funcție în următoarele zile. Woggenhuber este absolvent de universitate, un om absolut inteligent, care cu ani în urmă a antrenat Szombathelyi AK, apoi a lucrat în Portugalia cu succese lăudabile”.

O săptămână mai târziu, Ferenc Woggenhuber a preluat echipa, pe care avea să o pregătească până în luna decembrie a acelui an. S-a remarcat prin seriozitatea și prin intransigența cu care trata vedetele Chinezului, pe care nu le lăsa nici măcar o secundă să se culce pe lauri.

Tot ziarul Arena a publicat, la 18 octombrie 1926, un interesant reportaj de la un antrenament condus de intransigentul tehnician budapestan la Chinezul. Iată cum s-a desfășurat:

„Woggenhuber, care poartă un tricou cu dungi albe și mov, aleargă cu fluierul lui. Începe „meciul”.

Coborâre: Tänzer II pasează către Zemler: gol.

Lakatos îl faultează pe Ognyanov. Woggenhuber îl avertizează serios: — Să nu se mai întâmple! Nici la antrenament, nici la meci.

Reluarea jocului și fluierul sună. Woggenhuber explică: — Eroare de poziție. Mingea a fost pasată într-un grup în loc să fie jucată către extrema liberă.

Jocul continuă. Fluierul sună din nou. — Nu arunca în interiorul careului, ci taie mingea astfel încât să treacă pe lângă el. Și rezultatul este imediat vizibil: Gusti Zemler expediază un șut teribil de la douăzeci de metri, care face portarului să se zbârlească.

Antrenament și disciplină maximă și liniște pe teren. Fără prostii, fără țipete. Băieții lui muncesc din tot sufletul. Și apoi vine backflipul și cercul. Slusz!

Jucătorii pleacă spre vestiar. Apa rece și răcoritoare curge, iar limbile se răcesc și ele. Multe dintre emoțiile reprimate sunt eliberate. Glumele și atmosfera însuflețită dovedesc că acești copii iubesc sportul, își iubesc clubul și se iubesc unii pe alții”.

În cele trei luni petrecute la Timișoara, Woggenhuber nu s-a preocupat doar de Chinezul. A pregătit și naționala României, într-un singur meci. Nu figurează în statistici ca selecționer – rol pe care îl îndeplinea bucureșteanul Teofil Morariu. Dar a condus câteva antrenamente ale tricolorilor desfășurate la Timișoara, pe arena „Patria”, unde era cel mai bun gazon din oraș – după cum scria presa vremii.

Iar apoi, la început de octombrie, a însoțit delegația României la Zagreb, pentru o întâlnire amicală cu Iugoslavia, dotată cu „Cupa Regelui Alexandru”.

Antrenamentele pentru acest meci au fost conduse firesc de staff-ul Chinezului – adică Woggenhuber și secundul său, fostul mare fotbalist al violeților, Gheorghe Toth-Bedő.

Nu mai puțin de opt dintre jucătorii folosiți la Zagreb proveneau de la cvintupla campioană a României: Zombory – care aici a și debutat în națională, Hoksary, Tesler, Vogl, Steiner, Tanzer, Wetzer și Semler. „Intruși” erau doar Bartha de la Stăruința Oradea, Aurel Guga de la CAM Petroșani și Iosif Killianovitz – și el timișorean, de altfel, dar legitimat atunci la Fulgerul Chișinău.

România s-a impus cu 3-2 în fața Iugoslaviei, prin golurile lui Semler, Killianovitz și Guga, într-un meci disputat pe stadionul „Konkordija” din Zagreb, populat de 15.000 de spectatori.

Mai apoi, prin originile sale evreiești, a fost solicitat și de clubul israelit Kadima, tot din Timișoara, pentru a se ocupa de pregătirea echipei. A acceptat provocarea, dar discuțiile legate de partea financiară par să fi grăbit plecarea sa nu doar de la micuța echipă a evreilor, ci chiar din Timișoara.

În luna decembrie, presa locală vorbea despre un „caz Woggenhuber”, tehnicianul solicitând celor de la Kadima un onorariu lunar de 4.000 de lei. În replică, reprezentanții clubului nu au recunoscut contractul. Cert este că, în aceeași perioadă, Woggenhuber a părăsit-o și pe Chinezul, invocând în mod oficial probleme de sănătate.

Chiar dacă a fost doar o prezență meteorică în fotbalul timișorean, Ferenc Woggenhuber a fost recunoscut ca un tehnician bine instruit, pus la curent cu toate inovațiile tactice la modă în Europa, foarte sever cu elevii săi și nedispus la compromisuri.

Are meritul de a fi păstrat Chinezul pe traiectoria câștigătoare, punând bazele celui de-al șaselea titlu consecutiv din istoria clubului, ce avea să fie cucerit de violeți cu un alt antrenor despre care am vorbit deja, Eugen Konrád.

După trecerea prin Timișoara, „Ferenc Călătorul” și-a continuat aventura în lumea largă. S-a întors pentru o scurtă perioadă acasă, în Ungaria, la clubul din Kecskemet, dar după falimentul pe care l-a declarat coducerea chiar în timpul unui turneu în Bulgaria, a ajuns în Grecia, la Apollon Smyrnis, unde a izbutit rezultate apreciate.

În 1928 a ajuns în Spania, unde a activat mai întâi la Marino, o echipă din Insulele Canare, și apoi la Deportivo La Coruna. A ajuns, în anul următor, tocmai în Mexic, la Asturias, club la care a rezistat doar o jumătate de an. La întoarcerea în Ungaria, le-a explicat ziariștilor că organismul său nu putea să reziste în acel aer rarefiat, la o altitudine de 2.700 de metri.

După un scurt periplu la Merkur FC, în țara natală, a ajuns în Polonia, la un clubul al comunității evreiești, Maccabi Cracovia.

De acolo, a mers în Franța, la Amiens, clubul care, cum, necum, a reușit să îl păstreze vreme de doi ani și jumătate – un record absolut în CV-ul globetrotter-ului. Tot în Hexagon le-a mai pregătit, pentru perioade scurte de timp, pe Saint-Malo și US Tourquennoise.

A urmat Algeria, unde a activat la CAL Oran. Iar la începutul lui 1935, o nouă aventură scurtă în țara noastră, de această dată la România Cluj.

În același an, s-a întors în zona Baltică, acolo unde își începuse cariera de antrenor, pentru a prelua naționala Letoniei. A condus această reprezentativă în nou meciuri, cu o victorie, cinci remize și trei eșecuri. Aceasta pare să fi fost și ultima experiență pe bancă pentru Ferenc Woggenhuber.

Diferite surse din media maghiară vorbesc despre o încercare a acestuia, spre finalul deceniului, să activeze în China. Însă intensificarea celui de-al doilea război sino-japonez a spulberat acest plan.

S-a stins din viață timpuriu, la numai 47 de ani. Dintr-un material publicat în 2019 de cotidianul Nemzeti Sport, aflăm că Ferenc Woggenhuber a încetat din viață la Budapesta, pe 16 ianuarie 1942.

I s-a făcut rău într-o cafenea, unde se afla alături de un grup de prieteni, a fost transportat la spitalul Szent István, iar la câteva ore de la internare și-a dat ultima suflare.

Episodul dedicat lui Ferenc Woggenhuber, realizat de Gabriel Toth și difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio, poate fi ascultat aici: