Fotbal

AUDIO / UTA mai așteaptă trei jucători în această iarnă! Rednic: „Nu mai iau fundaș central!”

Prim-divizionara de fotbal UTA a fost într-o continuă transformare a lotului în acest sezon, iar ajustările continuă. După jocul câștigat sâmbătă, cu ocazia revenirii la Arad, 2-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, tehnicianul Mircea Rednic a dezvăluit care sunt posturile pe care se mai caută întăriri.

Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a renunțat, cel puțin deocamdată, la ideea aducerii unui fundaș central. „Îl avem pe Ariel Lopez, care poate juca acolo”, a spus Rednic, care a mai precizat că se negociază în continuare cu un fundaș lateral, un mijlocaș și un atacant:

Pe lângă ei, nu e exclusă nici sosirea unui portar român, asta deși ucraineanul Danylo Kucher a avut o prestație excelentă în meciul de sâmbătă, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, transmis integral pe frecvențele Radio Timișoara.

UTA caută un fundaș lateral pentru a se „acoperi” în cazul plecării lui Aly Abeid, care are mai multe oferte, cu atât mai mult cu cât naționala Mauritaniei, al cărei căpitan este, are un parcurs bun la Cupa Africii. Mauritania are meci chiar azi, în optimi, cu naționala Capului Verde, cu începere de la ora 19.00.

Altfel, la începutul acestei săptămâni e așteptat să sosească la Arad cel mai recent transfer anunțat de „Bătrâna Doamnă”, mijlocașul portughez Joao Pedro. El devine al doilea lusitan din lotul UTA-ei, după Diogo Rodrigues. Marcator în meciul de sâmbătă, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Diogo spune că îl așteaptă la Arad pe conaționalul său, despre care e convins că va fi de mare ajutor echipei:

Dumitrașcu a semnat rezilierea

La acest final de săptămână, UTA a bifat și o despărțire: Denis Dumitrașcu a semnat rezilierea înțelegerii cu gruparea arădeană, pentru care a bifat 13 apariții în actuala ediție a Superligii, ultima însă în luna noiembrie. Pe „lista neagră” s-ar mai afla doar albanezul Marku, după ce Reagy Ofosu – considerat unul dintre „capii” revoltei din luna decembrie – a primit o nouă șansă din partea lui Mircea Rednic și chiar a fost utilizat în finalul întâlnirii cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

UTA începe astăzi pregătirile pentru meciul din etapa a 24-a a Superligii. Formația arădeană se deplasează pe terenul Universității Cluj, pentru partida programată duminică, 4 februarie, de la ora 13.00.

Articole asemănătoare

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

41 de minute ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

7 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

7 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

7 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

9 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

15 ore ago