Fotbal

AUDIO / Visul continuă: Corvinul, în semifinalele Cupei României după 40 de ani

În fața a peste 10.000 de spectatori prezenți pe arena „Michael Klein”, hunedorenii s-au impus cu 4-0.

Primul „ajutor” pentru Corvinul a venit încă din minutul 11, atunci când CFR-ul a rămas în inferioritate numerică. Tachtsidis l-a lovit cu cotul în figură pe Lupu, iar centralul Iulian Dima i-a arătat direct cartonașul roșu.

„Corbii albaștri” au prins „aripi” și au început să pună tot mai multe probleme la poarta timișoreanului Răzvan Sava. Coman a avut două situații bune, între care s-a consemnat și singura șansă mare a CFR-ului, un șut în transversală al lui Muhar, în minutul 27.

S-a respectat „norma hunedoreană”

Spre finalul primei reprize, a ieșit la rampă Viorel Lică. Mai întâi, fundașul a reluat peste transversală din colțul careului mic, în minutul 38. Iar în minutul 44, a deschis scorul, cu un șut din lateral stânga, de la 12 metri, în urma unei faze fixe.

Impulsionată de publicul vulcanic de pe „Michael Klein”, trupa lui Florin Maxim a ieșit și mai montată de la vestiare și s-a distanțat pe tabelă. Marius Coman a făcut 2-0 în minutul 50, după ce a reluat din fața porții o minge excelent așezată de pe dreapta de Lupu. Iar în minutul 67, s-a făcut 3-0, Nicolae Pîrvulescu marcând cu un șut senzațional, de la 22 de metri, în vinclul porții clujene.

S-a făcut chiar 4-0 în al doilea minut al prelungirilor. Bradu a executat o lovitură liberă din lateral dreapta, iar nou-intratul Ionuț Pop a înscris cu capul, la colțul lung.

4-0, un scor ce amintește de „norma hunedoreană” din anii 80, atunci când adversarii plecau cu cel puțin 3 goluri în „tolbă” de sub furnale.

Formații

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Lică, Manolache, Velisar (85, Pop) – Hrezdac (80, Chindriș), Bradu – Lupu, Neașca (cpt.), Pîrvulescu (89, Mitran), Coman (89, Hergheligiu)
CFR Cluj (antrenor Adrian Mutu): Sava – Camora (46, Filip), Mogoș (40, Mamic), Boben, Cr. Manea – Muhar, Keita, Tachtsidis – Deac (46, Fică), P. Michael (78, Serebe), Otele (55, Bîrligea)

După 40 de ani…

O performanță pe care Corvinul nu o mai reușise de exact 40 de ani. Hunedorenii ajungeau ultima oară în semifinalele Cupei României în sezonul 1983/1984.

Atunci, Corvinul a fost învinsă cu 2-0 de Dinamo, într-un meci disputat în manșă unică, la Făgăraș. V. Radu (47) și Dragnea (76) marcau atunci pentru dinamoviști.

În acel sezon, traseul Corvinului a fost următorul: 1-0 cu Sportul Muncitoresc Caracal, 2-1 cu Jiul Petroșani, 3-1 cu Rapid București (în sferturi).

Eroii serii, la cuvânt…

La final, antrenorul Corvinului, Florin Maxim, și-a lăudat jucătorii și chiar a evidențiat câțiva care ar face față la numele mari ale Superligii:

Despre jocul de azi a vorbit și unul dintre eroii Corvinului, Nicolae Pîrvulescu:

De cealaltă parte, antrenorul CFR-ului, Adrian Mutu, ia în considerare o încheiere a colaborării cu CFR Cluj, pe care a preluat-o la finele lunii ianuarie:

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

3 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

3 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

4 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

9 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

10 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

11 ore ago