EDITORIAL / Poli a ofertat doi atacanți, dar nici mijlocul nu merge ca uns
Politehnica Timișoara a câștigat 3 din cele 4 meciuri oficiale disputate în acest sezon, dar are probleme în a trimite mingea în ațe. Asta s-a văzut și sâmbătă, în partida cu Unirea Slobozia, un nou 1-0 acasă.
Articol de Adrian Schindarli, 17 august 2026, 10:42
Bănățenii au transferat o echipă întreagă în presezon, dar acum sunt pregătiți să mai aducă jucători. Doi atacanți au fost deja ochiți, după cum spune antrenorul Dan Alexa.
Da, probleme sunt acolo în zona vârfurilor împinse, chiar dacă Aurelian Chițu este un fotbalist și cu experiență și cu valoare. Poli vrea doi atacanți, dar problemele din careul advers sunt nu numai ale liniei de atac. Există dese momentele când mijlocașii macină în gol, benzile oferă prea puține centrări utile, iar atacurile poziționale, în fața unor apărări deja așezate, sunt duse deseori în ritm de blues.
Poli este în grafic în materie de puncte din clasament – 7 din 9 – însă jocul nu ar primi o notă mai mare de 6.50 (hai să o rotunjim la 7), pe o scară de unu la zece. Pentru promovare, însă, e nevoie de un 8, poate chiar 9, ca să eviți emoțiile.
***
Concluziile lui Dan Alexa, după 1-0 cu Unirea Slobozia:
Săptămâna aceasta, Poli va juca din nou de două ori: miercuri, de la 17,30, acasă, cu ASA Tg. Mureș, în Cupa României, și sâmbătă, de la 11:00, cu Concordia Chiajna, în L2 de fotbal.