Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României. În istoria de 90 de ani a competiției, s-au impus ca echipe „de B” Metalul Reșița, în 1954, Arieșul Turda, în 1961, Chimia Rm. Vâlcea, în 1973, și Rapid București, în 1975.
Performanța vine la capătul unui sezon aproape perfect pentru formația alb-albastră. La conferința de presă de după finala Cupei României – 5-4 cu Oțelul Galați, la Sibiu – antrenorului învingătorilor, Florin Maxim, i s-a transmis că prin victoria de ieri este peste generația anilor ’80, cea creată de Mircea Lucescu, în privința trofeelor cucerite.
„Fiecare generație a avut momentul său. Mie chiar nu-mi prea plac astfel de comparații. Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara. Au jucat la echipele naționale și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf”
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara – pentru declarația pe larg, acționați tasta „Redare” a fișierului AUDIO de mai jos
Corvinul a câștigat Cupa României la exact o jumătate de veac după triumful unei alte formații din județul Hunedoara, Jiul Petroșani. Minerii se impuneau în finala din 1974 în fața Politehnicii Timișoara, cu 4-2 la București.
Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…
Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…
Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…
Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…
De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri,…
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de la Troisdorf, Germania.…