Categorii: BaschetSport

VIDEO / Fundaș din naționala Slovaciei pentru BC Timişoara

Alb-violeții au anunțat al doilea transfer al unui jucător din afara țării, în acest inter-sezon. BCT a ajuns la un acord cu  Nenad Milosevic, jucător de origine sârbă, care evoluează pentru naţionala Slovaciei. Milosevic (32 ani, 190 cm, 89 kg) a jucat anul trecut în două partide oficiale împotriva naționalei noastre, în preliminariile Campionatului European:

Slovacia – România 69-81, la Pezinok (20 puncte, 7 pase decisive, 1 recuperare)

România – Slovacia 90-86, la Sibiu (15 puncte, 6 pase decisive, 6 recuperări).

În această campanie de calificare la Campionatul European, conducătorul de joc Nenad Milosevic a fost cel mai bun jucător al naționalei slovace, la capitolul “pase decisive” – 35, în șase partide (medie de 5,83), lângă care a reușit 12,2 puncte pe meci.

Nenad Milosevic s-a născut la 2 mai 1983, la Nis, în Serbia, și are dublă cetățenie, sârbă și slovacă.  La nivel de echipă de club, Milosevic a jucat în precedentele trei sezoane la Inter Bratislava, cu care în primăvară a cucerit Cupa Slovaciei și a jucat semifinala campionatului. Nenad are un record de 32 puncte, în sezonul 2014/2015, la 18 februarie, într-un meci cu Rieker, formația care avea să câștige titlul.

BC Timișoara anunțase sâmbătă transferul pivotului muntenegrean Filip Barovic și promite noi mutări, zilele viitoare.

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

2 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

7 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

9 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

11 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

13 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

13 ore ago