Categorii: FotbalSport

Gabriel Torje s-a pregătit o lună cu Dumbrăvița, dar a ajuns tot în Liga a II-a

Mijlocașul timișorean Gabriel Torje a fost prezentat astăzi oficial la formația de ligă secundă Concordia Chiajna. Fostul internațional va împlini 34 de ani în luna noiembrie și va juca la gruparea ilfoveană alături de alte nume importante din fotbalul românesc aflate spre finalul carierei, precum Gabriel Tamaș și Adrian Popa.

Torje s-a pregătit, din a doua jumătate a lunii august, cu CSC Dumbrăvița. El primise acceptul antrenorului Cosmin Stan de a se pregăti cu alb-verzii, după ce l-a apelat pe fostul său coleg de la juniori, Adrian Zaluschi, jucător la divizionara secundă din Timiș. Torje s-a aflat în anturajul Dumbrăviței și la cel mai recent meci de campionat, cel de sâmbăta trecută, câștigat cu 6-1 în fața nou-promovatei CS Tunari.

Precedenta legitimare a lui Gabriel Torje a fost în eșalonul al doilea din Turcia, la Genclerbirligi, unde a disputat 9 partide în a doua jumătate a sezonului trecut. Prima parte a ediției precedente a petrecut-o la Farul Constanța, echipa ce avea să câștige titlul în Superliga.

După șase runde, Concordia Chiajna e pe locul 8, cu 8 puncte, în vreme ce Dumbrăvița se află pe loc de play-off – pe poziția a 5-a, cu 11 puncte.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

5 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

5 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

7 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

7 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

8 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

8 ore ago