Categorii: SportTenis

Ghinion pentru Simona Halep. S-a accidentat în setul doi și a abandonat meciul cu Kerber

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep a fost direct acceptată în această fază a competiţiei.

Halep a dominat meciul până la 6-1, 2-0. Setul I ar fi trebuit să fie câştigat de Halep la zero, dar în ghemul al treilea românca a ratat câteva şanse de 3-0, iar Kerber a câştigat contra serviciului.

Halep a avut 2-0 şi în setul al doilea, moment în care sportiva germană a început să-şi arate o parte din adevăratele calităţi. Ea şi-a crescut mult nivelul jocului şi a egalat la 2, apoi jucătoarea română a făcut un rebreak, dar imediat şi-a pierdut serviciul.

La 6-1, 3-3, în momentul în care Kerber avea 30-0, pe serviciul ei, Halep a acuzat o accidentare la gamba stângă după ce a returnat o minge şi a cerut imediat intervenţia fizioterapeutului. Cu dureri mari şi cu lacrimi în ochi, sportiva din Constanţa a ajuns cu greu la bancă şi a luat decizia de a se retrage.
Simona Halep a părăsit terenul şchiopătând, ajutată de două persoane.

Ca în 2017, când a ajuns la Paris tot după o accidentare la Roma, Simona intră acum într-o cursă contracronometru pentru a putea fi prezentă la Paris, cu 17 zile rămase la dispoziție pentru recuperare.

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

5 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

5 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

7 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

11 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

12 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

13 ore ago