Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep părăsește Australian Open după un meci epuizant

Simona Halep a fost învinsă de franţuzoaica Alize Cornet cu 6-4, 3-6, 6-4, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a suferit prima sa înfrângere din acest an, la capătul celui mai solicitant meci, care a durat două ore şi 33 de minute, în condiţii dificile, la o temperatură de 32 grade Celsius.

Simona Halep părăsește Australian Open după un meci epuizant

Articol de Adrian Schindarli, 24 ianuarie 2022, 08:40

Jucătoarea de tenis din România a încheiat o serie de opt victorii consecutive, care i-a adus, între altele al 23-lea titlu din carieră, la Melbourne Summer Set 1.

Cornet (32 ani, 61 WTA) a început meciul mai bine şi a condus cu 3-1, Halep a revenit şi a egalat, 3-3, însă franţuzoaica s-a impus cu 6-4 într-un prim set în care şi-a pierdut serviciul de trei ori, notează Agerpres.

Deşi Halep a început actul secund cu break, Cornet a continuat să fie agresivă şi a preluat controlul, desprinzându-se la 3-1. Halep a revenit şi a avut o serie remarcabilă de cinci ghemuri, dintre care ultimele trei la zero, câştigând cu 6-3 şi restabilind egalitatea la seturi.

În decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3, Halep ratând prima oportunitate de break din acest act, după care Cornet a fructificat prima sa şansă, în ghemul următor, iar acest lucru a făcut diferenţa. Halep salvat două mingi de meci la 3-5, dar s-a înclinat în cele din urmă cu 4-6.

Pentru Cornet, care a trecut anterior de spaniola Garbine Muguruza, este prima sa calificare în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem.

Cornet a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli, însă procentajele la serviciu au fost destul de echilibrate, cu un uşor plus pentru Simona. Halep a încheiat cu 27-22 la mingile direct câştigătoare şi cu 41-46 la erorile neprovocate, fiind superioară la totalul de puncte, 93-88.

Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi sfertfinalistă anul trecut, este condusă acum de Cornet cu 4-1 în meciurile directe. Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a mai impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, la Dubai, a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1, iar în 2015 a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.

Halep s-a ales cu un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO
Sport vineri, 2 octombrie 2026, 08:59

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO

Inaugurarea bazei sportive ce poartă numele regretatului Costică Rădulescu are loc mâine (sâmbătă, 3 octombrie), cu începere de la ora 10:00....

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO
Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!
Sport joi, 1 octombrie 2026, 10:58

Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!

Cele două formații au ajuns la un acord privind disputarea dublei manșe, din turul 2 al EHF European Cup, la sala ”Constantin Jude” din...

Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!
”Remontada” bănățeană; baschetbaliștii continuă în Cupa României
Sport miercuri, 30 septembrie 2026, 21:24

”Remontada” bănățeană; baschetbaliștii continuă în Cupa României

”Leii din Banat” au reușit o victorie la 14 puncte diferență în returul cu Petrolul Ploiești. În această seară, ei au câștigat cu 88-74...

”Remontada” bănățeană; baschetbaliștii continuă în Cupa României
UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO
Sport miercuri, 30 septembrie 2026, 08:56

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO

UTA a învins Unirea Sântana, cu 4-0, într-o partidă amicală de fotbal. Toate golurile au fost marcate în prima repriză, de El Sawy (două),...

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO
Sport marți, 29 septembrie 2026, 21:04

Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României / AUDIO

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României, faza grupelor. Acestea sunt Știința Baia Mare și CSU ELBI Cluj....

Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României / AUDIO
Sport marți, 29 septembrie 2026, 11:33

AUDIO / Din nou ”set” pentru Corvinul

Continuatorii grupării ACS West Deva s-au impus cu 6-3, aseară, în fața celor de la Luceafărul Buzău. Deși rezultatul pare confortabil,...

AUDIO / Din nou ”set” pentru Corvinul
Sport luni, 28 septembrie 2026, 16:48

Bilanț la UTA: „Suntem într-un deficit de trei puncte, dar mai aproape de play-off” / AUDIO

UTA este pe locul al zecelea după prima treime a sezonului regular din Superliga de fotbal. Arădenii au început mai greu, dar apoi s-au redresat....

Bilanț la UTA: „Suntem într-un deficit de trei puncte, dar mai aproape de play-off” / AUDIO
Sport luni, 28 septembrie 2026, 12:25

O campioană olimpică, la șah, va concura și în România

Lu Miaoyi a devenit campioană cu echipa Chinei, la Olimpiada de șah de la Samarkand, încheiată ieri. Miaoyi e medaliată cu aur, alături de...

O campioană olimpică, la șah, va concura și în România