AUDIO / SCM Politehnica învinge Constanța și rămâne pe podium
În etapa a 17-a a Ligii Naționale de handbal masculin, SCM Politehnica a învins fosta echipă a antrenorului ei, George Buricea.
Articol de Gabriel Toth, 28 martie 2026, 19:13
În sala „Constantin Jude”, alb-violeții au depășit CSM Constanța cu 28-25.
După un start echilibrat de meci, în care constănțenii au condus la un gol în câteva rânduri, timișorenii s-au distanțat pe finalul primei reprize. La pauză, alb-violeții aveau un avans de patru lungimi, 15-11.
În partea secundă, ecartul lui SCM Poli s-a mărit chiar la șase goluri (20-14, în minutul 39), dar Constanța a recuperat din diferență, iar timișorenii au avut mici emoții până spre final.
Paolo Kralyevic, cu 6 goluri, urmat de Artem Kozakevici, cu 4, au fost principalii realizatori ai Timișoarei. De la dobrogeni, s-a remarcat Bujor, cu 5 goluri.
SCM Politehnica își consolidează locul pe podium și va juca următorul meci în joia dinaintea Paștelui, tot acasă, cu Universitatea Cluj. În runda viitoare, a 18-a a campionatului, alb-violeții vor sta.