Handbal

Pericol de retrogradare pentru Timișoara…

A doua înfrângere consecutivă a Politehnicii Timișoara, în Liga Zimbrilor, le periclitează șansele de menținere. CSU Suceava s-a impus azi, la sala Constantin Jude, cu 34-30.

Este a doua înfrângere a bănățenilor în fața unor adversare din jumătatea inferioară a clasamentului, după ce duminică violeții au cedat la Universitatea Cluj cu 29-27. Astă seară, SCM Politehnica a cedat la patru goluri diferență, deși conducea la jumătatea întâlnirii cu 16-14. Evoluția scorului din prima repriză nu anunța dezastrul de după pauză; ambele echipe au condus în start de meci, după care timișorenii au părut că doresc să se desprindă, atunci când au luat avans de două goluri.  În partea a doua, bucovinenii au egalat rapid și apoi s-au instalat la conducere. Aproape de mijlocul reprizei, oaspeții au luat un avans de 6 goluri, 25-19, care a scăzut până la două ”lungimi” în min 56, însă finalul a aparținut din nou handbaliștilor din Suceava. Pentru formația de pe Bega,Marius Sadoveac și Antonio Pribanic au înscris câte 6 goluri, iar Alexandru Moldovan și Flavius Câmpan câte 5. La Suceava, principali marcatori au fost Răzvan Gavriloaia cu 10 goluri și fosta extremă a violeților, Vencel Csog cu 7 goluri.

Jucătorul Timișoarei, Sabin Ignat, a vorbit despre un rezultat „dureros, care complică situația”:

Antrenorul vizitatorilor, Bogdan Șoldănescu, spune că jucătorii cu experiență ai echipei sale au făcut diferența:

Articole asemănătoare

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

30 de minute ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

3 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

3 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

3 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

8 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

17 ore ago