Categorii: SportTenis

Hănescu s-a oprit în semifinale

Tenismenul român Victor Hănescu a fost învins de turcul Marsel Ilhan, cap de serie nr. 8, cu 6-4, 6-4, azi, în semifinalele turneului challenger de la Mouilleron Le Captif (Franţa), dotat cu premii de 64.000 de euro. Până în momentul de faţă, Hănescu câştigase singurul meci direct cu Marsel Ilhan, în 2010, la Wimbledon.

La Londra începe duminică o nouă ediţie a Turneului Campionilor la tenis masculin. România este prezentă, dar numai în proba de dublu, prin Horia Tecău, care face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi vor debutat abia luni, împotriva perechii Bruno Soares (Brazilia) – Alexander Peya (Austria). Prima zi este dedicată jocurilor de pe tabloul de simplu.

 

Cehia, aproape de Fed Cup

Cehia conduce Germania cu scorul de 2-0 după primele două meciuri de simplu, din finala competiţiei Fed Cup la tenis feminin, care are loc la Praga. În prima partidă de simplu, Petra Kvitova s-a impus în faţa adversarei sale, Andrea Petkovic cu 6-2, 6-4. Al doilea punct al gazdelor a fost obţinut de Lucie Safarova, învingătoare în două seturi identice, scor 6-4, 6-4, în confruntarea cu Angelique Kerber. Mâine, sunt programate alte două partide de simplu, Petra Kvitova – Angelique Kerber, respectiv Lucie Safarova – Andrea Petkovic, precum şi meciul de dublu Lucie Hradecka/Andrea Hlavackova – Sabine Lisicky/Julia Goerges.

Articole asemănătoare

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

50 de minute ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

3 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

4 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

5 ore ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

5 ore ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

5 ore ago