Categorii: FotbalSport

Încă un arădean marcator sub tricolor

Arădeanul Cătălin Vulturar a deschis scorul pentru naționala de tineret a României, care a învins Armenia, aseară, la București, în preliminariile CE pentru fotbaliștii sub 21 de ani. Vulturar, legitimat acum la echipa U19 a clubului italian Lecce, a înscris în minutul 37. Al doilea gol a fost înscris de Ştefan Baiaram (79).

După un debut cu stângul, 2-3 cu Albania, meci în care a condus cu 2-0, echipa antrenată de Daniel Pancu a câştigat mai clar decât o arată scorul în faţa probabil celei mai slabe formaţii din grupă.

Golurile au fost marcate de Cătălin Vulturar (37) şi Ştefan Baiaram (79), ambele după cornere executate de Octavian Popescu.

Tricolorii au făcut un meci bun, însă au tratat multe faze de atac cu superficialitate şi au ratat prea mult.

Rareş Ilie a trecut de trei ori pe lângă gol (15, 23, 27), dar în primele două situaţii a fost imprecis, iar apoi s-a remarcat portarul Matinian. Goalkeeper-ul oaspeţilor s-a evidenţiat şi la şuturile expediate de Pantea şi Vulturar (36) din marginea careului.

Octavian Popescu şi-a creat şi el două şanse bune, dar de fiecare dată Matinian a intervenit inspirat (63, 77), notează Agerpres. Cea mai bună ocazie a oaspeţilor a fost şutul lui Tarahcian (69) de la 24 de metri, respins în bară de Sava.

În alte meciuri desfăşurate vineri în grupa României, Finlanda a dispus cu 4-1 de Albania, iar Elveţia a învins Muntenegru cu 4-2.

România va juca următorul meci contra Finlandei, marţi, de la ora 18:00, la Sibiu.

Joi, utistul Cristian Mihai marcase pentru reprezentativa U20, în victoria contra Angliei (detalii, AICI).

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

2 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

2 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

2 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

3 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

3 ore ago