Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Încheierea Ligii I, în pericol? „Există posibilitatea să avem o intervenție mai fermă”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, nu exclude o intervenţie mai fermă în fotbal, după ce la mai multe cluburi din Liga I au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus. Stroe nu a precizat în ce ar putea consta această intervenţie mai „fermă”, însă a făcut afirmaţia răspunzând întrebării dacă se gândeşte să oprească sezonul Ligii I, notează news.ro.

Încheierea Ligii I, în pericol? „Există posibilitatea să avem o intervenție mai fermă”

Articol de Gabriel Toth, 22 iulie 2020, 08:47

„Din momentul în care am repornit această competiţie, m-am bazat pe principiul autoguvernării la nivel de fotbal. LPF şi FRF sunt cei care împreună cu cluburile gestionează aceste competiţii. Măsurile prin care ei controlează activitatea acestor cluburi sunt descrise în norme care au nuanţat acele ordine şi se spune ce se întâmplă în momentul în care se infectează. Am ajuns până acolo încât să descriem modul în care sunt transportaţi jucătorii. Reguli am avut. O intervenţie abruptă în această activitate nu vreau să am, dar în condiţiile în care această competiţie sau organizatorii sau cluburile pun în pericol sănătatea sportivilor, există această posibilitate să avem şi o intervenţie mai fermă. Nu vreau să ajung acolo, nu mi-am dorit, permanent am declarat că nu sunt adeptul intervenţiilor asupra entităţilor de drept privat, federaţii, cluburi, competiţii, dar trebuie să ia măsuri, trebuie să se vadă acţiune. Sunteţi reprezentanţii lor, recomandaţi-le să se izoleze, mai sunt trei meciuri (n.r. – etape), dacă pentru trei meciuri auzim că se aruncă fotbaliştii pe geam (n.r. – dacă stau în cantonament), cum spunea un conducător de club despre un asemenea scenariu, înseamnă că mai avem mult până să fim profesionişti. Eu voi fi foarte atent la modul cum vor lua deciziile cei din zona fotbalului şi la modul cuim vor implementa aceste decizii, mă interesează foarte mult respectarea teremenului de finalizare a competiţiei, să nu forţăm lucrurile şi să programăm meciul cu echipe care sunt suspecte de coronavirus, adică pun înaintea competiţiei sănătatea sportivilor. Am auzit scenarii cu trei meciuri în patru zile, nu cred că putem aduce sportul într-o asemnea situaţie”, a declarat Ionuț Stroe, într-o intervenție la Digi 24.

Stroe a reafirmat dorinţa lui ca finalul sezonului să se desfăşoare cu echipele izolate în cantonamente, iar FRF şi LPF să controleze cluburile şi să le sancţioneze dacă nu respectă măsurile sanitare.

În Liga I, la trei cluburi au fost înregistrate în ultimele zile cazuri de infectare cu noul coronavirus. Situaţia cea mai dificilă este la Dinamo, unde 15 jucători, membri ai staff-ului şi oficiali au fost testaţi pozitiv, unii dintre ei având simptome ale bolii Covid-19.

La CFR Cluj sunt 12 cazuri în cadrul clubului, iar la Universitatea Craiova, un membru al staff-ului este pozitiv cu Sars-CoV-2.

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 17:36

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO

Etapa a zecea din liga secundă se încheie de astăzi, cu duelul ASA Târgu Mureş – Chindia Târgovişte, programat la această oră....

Reșița joacă prima: „Nu avem timp de văicăreli” / AUDIO
Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC
Fotbal marți, 20 octombrie 2026, 16:58

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC

Dumitru „Bebe” Mitu scoate la licitație cele două tricouri primite după ce a dat lovitura simbolică de start a meciului de duminică, UTA...

Bebe Mitu sare în ajutorul lui Marcel Coraș. Fostul golgeter urmează un program de recuperare, după ce a suferit un AVC
AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 20:28

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de El Sawy, în minutul 55, într-un meci urmărit de aproximativ 8.000 de spectatori. Arădenii au început...

AUDIO / UTA învinge CFR Cluj, la Arad; e prima dată, de la revenirea în prima ligă
Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO
Fotbal duminică, 18 octombrie 2026, 09:29

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO

Jiul Petroșani a învins CSM Tg. Jiu, în etapa a noua a Ligii a III-a de fotbal. Minerii s-au apropiat la un punct de zona play-off. Jiul a punctat...

Jiului îi priește nocturna. Meci cu trei eliminați / AUDIO
Fotbal sâmbătă, 17 octombrie 2026, 18:40

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2

Violeții s-au impus cu 1-0 pe terenul formației SCM Râmnicu Vâlcea. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 48 de Robert Burlacu-Luca,...

AUDIO / Poli câștigă la Vâlcea și se menține pe locul 2
Fotbal sâmbătă, 17 octombrie 2026, 13:32

AUDIO / Dumbrăvița nu marchează, Bihorul ”leagă” două victorii

Orădenii au punctat câte o dată în fiecare repriză. Pedro Albino a deschis scorul în minutul 23, cu un șut spectaculos la vinclu, din colțul...

AUDIO / Dumbrăvița nu marchează, Bihorul ”leagă” două victorii
Fotbal sâmbătă, 17 octombrie 2026, 13:11

AUDIO / Reșița coboară de pe podium, după eșecul de acasă

Bucovinenii s-au impus cu 2-0, după ce au marcat de două ori în prima repriză a meciului, prin Stephane Ferhaoui (min. 24) și Lorand Fulop (min....

AUDIO / Reșița coboară de pe podium, după eșecul de acasă
Fotbal joi, 15 octombrie 2026, 20:19

AUDIO / Alexa: ”Trebuie să arătăm mai bine decât la meciul cu Steaua”

Pentru acest joc, staff-ul tehnic alb-violet îl are din nou la dispoziție pe fundașul Pedro Paul, care a fost suspendat în etapa precedentă...

AUDIO / Alexa: ”Trebuie să arătăm mai bine decât la meciul cu Steaua”