Categorii: SportTenis

Irina Bara începe bine, dar apoi cedează jocul decisiv al calificărilor…

Jucătoarea bihoreană de tenis Irina Bara a fost eliminată din calificările turneului de la Melbourne. Compatrioata noastră a pierdut în două seturi la Anna Kalinskaia, în această dimineață.

Rusoaica s-a impus cu 7-5, 6-2, deși Irina Bara a avut un început foarte bun de meci, când a condus cu 3-0 în setul inaugural. Apoi a fost egalată, 3-3, și și-a pierdut propriul serviciu de fiecare dată. În actul secund, Kalinskaia a făcut 4-0 la game-uri și a păstrat acest avantaj până la sfârșit.

În schimb, celelalte jucătoare române, care au evoluat azi-noapte și în primele ore ale dimineții, pe tablourile principale de la Melbourne, au făcut-o foarte bine. Irina Begu a învins-o cu 7-6, 6-3 pe americanca Jessica Pegula, principala favorită a turneului Melbourne Summer Set 2. Begu a obţinut a doua sa victorie în faţa americancei, după 7-5, 6-1 în 2020 la turneul WTA 125 de la Indian Wells.

Gabriela Ruse a debutat cu o victorie în 2022, 6-3, 6-2 cu australianca Arina Rodionova, în prima rundă a turneului Melbourne Summer Set 1. Deşi a comis 6 duble greşeli, Ruse a obţinut o victorie facilă, în 67 de minute. Următoarea sa adversară va fi probabil Simona Halep, a doua favorită, care o are ca adversară în primul tur pe australianca Destanee Aiava. Halep a mai jucat cu Aiava în 2018, în primul tur la Australian Open, câştigând cu 7-6, 6-1.

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

2 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

8 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

8 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

9 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

14 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

15 ore ago