Lecția Serbia: timpul va decide dacă e lecția corectă! | VIDEO

25.000 de oameni, miercuri, pe stadionul Partizan din Belgrad, la meciul cu Steaua Roșie. 2.000 de spectatori, ieri, la turneul demonstrativ de tenis, organizat de Novak Djokovic. Nici nu știi la ce să te gândești întâi: e inconștiența sârbilor, e incompetența noastră, a românilor, care ținem sportul în chingi?

M-am uitat la cifre: Serbia, o țară teoretic sub potențialul României, a testat mai mulți oameni raportat la un million de locuitori (34, față de 28) și are mult mai puține decese – 29, față de 72 în România. Tot la milionul de locuitori. Bun, e 1-0 pentru Serbia.

Serbia vinde, an de an, mai mulți jucători în campionatele puternice de pe continent, noi ne bucurăm dacă Ianis Hagi ajunge măcar la Glasgow Rangers. Nu mai vorbim de alte sporturi: în prima noastră ligă de baschet sunt mai mulți sârbi decât români. 2-0 pentru Serbia.

Pauză. Să intrăm la vestiare și să observăm că acestea sunt roadele unui respect pentru sport pe care sârbii îl au de decenii întregi.

Revenim în joc sau în actualitate, dacă vreți. Întâmplător, în ziua meciului Partizan – Zvezda, am vorbit cu Nicoleta Husar, antrenoarea ACS Dumbrăvița, de patru ori campioană națională. Singura ei jucătoare care se poate antrena în sală este – ați ghicit – o sârboaică, Reka Bezeg, căci acolo măsurile de relaxare sunt cele firește. Și, uite așa s-a făcut Serbia – România 3-0.

Și tot Husar spunea: ceea ce se întâmplă în România este „o înmormântare lentă a sportului”! Acu’ ce ne mai rămâne de făcut? Să sperăm că nimeni nu e profet în țara lui!

Adrian SCHINDARLI | Divizia Sport RADIO TIMIȘOARA

Articole asemănătoare

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

2 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

4 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

5 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

6 ore ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

6 ore ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

6 ore ago